Nereguli silvice. Peste 4.000 de metri cub de lemn, confiscaţi în luna iunie
0Direcţia de Ordine Publică a Poliţiei Românea confiscat peste 4.000 de metri cubi de lemn, în valoare totală de peste 1.250.000 de lei, pentru care obiectivele verificate nu aveau documente legale. De asemenea, poliţiştii au întocmit 535 de dosare penale şi aplicat 900 de amenzi pentru nereguli silvice.
În perioada 1 - 30 iunie, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, poliţiştii inspectoratelor de poliţie judeţene au organizat mai multe acţiuni şi controale în fondul forestier şi în locuri de depozitare sau comercializare a materialului lemnos.
Astfel, poliţiştii, împreună cu specialişti silvici din cadrul gărzilor forestiere au efectuat 3.904 controale la societăţi comerciale, pentru verificarea modului în care acestea respectă normele referitoare la exploatarea, transportul, depozitarea şi comercializarea materialelor lemnoase.
Au fost verificate 957 de obiective, printre care: 145 de exploatări forestiere, 68 de instalaţii de debitat, 110 depozite, 188 de târguri, pieţe şi oboare, 29 de ocoale silvice, precum şi alte 417 obiective. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 900 de sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare totală de peste 1.625.000 de lei şi a fost dispusă măsura complementară de confiscare a aproape 4.165 m.c. de materiale lemnoase, în valoare totală de peste 1.250.000 de lei. De asemenea, poliţiştii au întocmit 535 de dosare penale în urma constatării de infracţiuni silvice.