Măsuri din cauza gripei avariare. Ce trebuie să faci dacă ai atins o pasăre bolnavă, cum se transmite infecţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infecţia se transmite de la păsările sălbatice FOTO Adevărul
Infecţia se transmite de la păsările sălbatice FOTO Adevărul

Având în vedere confirmarea gripei aviare cu virus A/H5N8 înalt patogen la păsări sălbatice în judetul Constanta, precum şi în ţări învecinate României -Ungaria şi Serbia Direcţia de Sănătate Publică din Călăraşi atrage atenţia populaţiei asupra câtorva aspecte.

Oamenii sunt învăţaţi ce să facă dacă intră în contact cu păsări bolnave, dar şi cum trebuie să acţioneze cei care au păsări în curte. Specialiştii spun că sursa de infecţie pentru păsările domestice o constituie cele sălbatice, iar boala nu se transmite la om prin consumul de carne de pasăre/ouă prelucrate termic. “Până în prezent, la nivel mondial, nu au fost detectate cazuri de infecţie la om cu virusul gripal A/H5N8, dar infecţia umană nu poate fi exclusă”, spun reprezentaţii DSP.

Recomandări de la Direcţia de Sănătate Publică:

-Evitati contactul cu păsări care prezintă semne de boală.
 Dacă aveti în gospodărie păsări :
-Pentru a elimina riscul contactului păsărilor din gospodărie cu păsări sălbatice, tineţi păsările într-un perimetru bine îngrădit, întreţineţi igienic adăpostul şi perimetrul acestora; nu uitaţi să vă spălati pe mâini de fiecare dată dupa ce iesiţi din perimetrul lor .
-Nu permiteţi copiilor să se joace cu păsări sălbatice.
-Nu permiteţi copiilor să atingă păsări bolnave şi supravegheaţi-i să se spele bine pe mâini cu apă şi săpun după fiecare atingere a unei păsări sau a unui ou.
-Dacă semnalaţi semne de boală la păsări, nu le atingeţi şi anunţaţi medicul veterinar sau tehnicianul veterinar din localitate.
-Dacă vedeţi cadavre de păsări, nu le atingeţi şi anuntaţi medicul veterinar sau tehnicianul veterinar din localitate.

„Mentionăm că, deşi nu au fost detectate cazuri de infecţie la om cu virusul gripal A/H5N8, din măsuri de precauţie, persoanele care au avut contact cu păsări confirmate cu gripă aviară vor fi supravegheate clinic pe o perioadă de 10 zile”, spun medicii epidemiologi.
 

Vă recomandăm şi:

Măsuri speciale în Portul Constanţa din cauza suspiciunilor de gripă aviară

Gripa aviară a fost confirmată în România. Virusul a fost identificat şi în cadavrul unui cormoran, după ce luna trecută a fost certificat şi la o lebădă

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite