Iluminat întrerupt. "Ora pământului", marcată cu muzică şi poezie pe platoul din faţa Prefecturii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Ora pământului" va fi marcată în zeci de oraşe din ţară
"Ora pământului" va fi marcată în zeci de oraşe din ţară

“Earth Hour” va fi marcată şi la Călăraşi, sâmbătă, începând cu ora 20.30. Autorităţile locale îi invită pe călărăşeni pe 23 martie, între orele 20.30-21.30, o dată cu stingerea pentru o oră a luminilor exterioare sau interioare care nu sunt esenţiale funcţionării, la un spectacol de muzică şi poezie pe platoul din faţa Prefecturii.

Evenimentul organizat de Primăria Călăraşi şi Consiliul Local împreună cu Inspectoratul Scolar Judeţean marchează “Ora pământului” printr-o acţiune culturală.

Jandarmii sting şi ei lumina

Nici jandarmii călărăşeni nu vor rămâne indiferenţi la o astfel de acţiune. Ei au anunţat că se vor alătura iniţiatorilor şi participanţilor acestei campanii ecologice, prin reducerea consumului de energie electrică. Astfel, atât la sediul din municipiul Călăraşi, cât şi la subunităţile dislocate din oraşele Olteniţa şi Lehliu-Gară, precum şi la locuinţele personale, se vor stinge luminile şi vor fi deconectate aparatele electrice aflate în stand-by.

Instituţiile de cultură au dat semnalul

La nivel mondial, “Earth Hour” se doreşte a fi un mesaj puternic privind nevoia de acţiune conjugată a oamenilor în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie. Iniţiat în anul 2007, evenimentul  a atras atenţia întregii planete, devenind un punct de cotitură, un exemplu pentru toata lumea.

În România, an de an, semnalul campaniei a fost dat de instituţii de cultură cu o istorie impresionantă precum Filarmonica George Enescu  sau Opera Naţională   Bucureşti, de alte instituţii, mai ales din sfera administraţiei publice şi din domeniul protejării mediului care prin stingerea luminilor exterioare şi a unora dintre cele interioare, au dat dovada responsabilităţii lor sociale.
 

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite