De ce este bine să mâncăm urzici, prima buruiană a primăverii. Beneficiile celui mai puternic antianemic natural
0În credinţa populară se spune că cine mănâncă urzici în această lună, prima buruiană din martie, va fi sănătos tot anul. Specialiştii confirmă beneficiile acestei plante. Urzica are o concentraţie mare de carotenoide (provitamina A) cu acţiune regeneratoare a pielii, de vitamine precum B2, C, K, de acizi (folic şi pantotenic), de flavonoizi, taninuri, uleiuri volatile, substanţe renumite pentru efectul tonic, cicatrizant şi antiinflamator.
„Datorită proprietăţilor antianemice, remineralizante, hemostatice, antidiareice şi hipoglicemiante, urzica se foloseşte în tratarea unei game variate de afecţiuni. De la hipertensiune şi până la nivelul crescut al glucozei din sânge şi anemie", explică Marian Grigore, specialist în apifitoterapie. Bolile de inimă şi alergiile sunt de asemenea tratate cu ajutorul curei cu urzică. Aşadar, infuzia de urzică şi tinctura de urzică sunt recomandate pentru combaterea tensiunii arteriale şi a tahicardiilor. De asemenea, urzica este benefică în artrită, astm, infecţii urinare, bronşite, pietre la rinichi, scleroza multiplă, sindrom premenstrual, reumatism, hemoroizi, dismenoree, dureri de cap, arteriale, problemele părului şi pentru detoxifierea organismului.
Se fac tratamente pentru pomi
În martie, gospodarii încep lucrul în curte şi la câmp: se curăţă livezile şi grădinile şi tot în această lună se scot stupii de la iernat. Cei care au pomi de soi în grădină şi i-au acoperit peste iarnă, luna martie este momentul perfect pentru a-i descoperi. Atenţie, însă, la nopţile friguroase, când aceşti pomi trebuie din nou acoperiţi.
“La începutul lunii martie se aplică tratamente fitosanitare de iarnă restante precum şi cele din faza de umflare a mugurilor, se execută tăierile de rodire şi de formare a coroanei la pomii tineri, se fertilizează solul în livezi şi începe plantarea de primăvară a pomilor şi arbuştilor fructiferi”, spune Aurelian Dobre, agricultor din judeţul Călăraşi.
Încep însămânţările
Şi viţa-de vie se întinereşte în această perioadă, se taie coardele pentru a-i da putere să rodească şi se afânează solul punându-se îngrăşăminte organice. “În luna martie, în funcţie de caracteristicile meteo ale perioadei, se declanşează însămânţarea culturilor de primăvară. Astfel, dacă solul şi timpul permit, se pot însămânţa culturile din prima epocă: grâul şi orzoaica de primăvară, mazăre, lucerna, trifoi, borceag, când temperatura în sol ajunge la 3-6 grade Celsius, iar la temperatura de 6 grade se pot planta cartofi”, spun specialiştii de la Direcţia Agricolă Călăraşi.
De asemenea, în martie, unii agricultori fac răsadniţe, mici construcţii din lemn, acoperite cu folie sau sticlă, în care se pun seminţe care vor deveni răsaduri, numai bune de plantat în grădină în luna aprilie. Tot în aceste răsadniţe(de fapt, sere în miniatură, încălzite exclusiv de lumina soarelui) se pot pune salată, castraveţi şi ceapă verde.
Se fac prognoze meteo
Superstiţiile legate de luna martie sunt şi astăzi respectate cu sfinţenie. Conform specialiştilor în Etnografie şi Folclor de la Muzeul Dunării de Jos, în luna martie se culeg primele plante de leac, iar cine mânăncă urzici în această lună, prima buruiană din martie, va fi sănătos tot anul.
Tot acum se fac şi pregătiri pentru ritualuri de magie de peste an: şarpele prins în martie este descântător şi fermecător, prelucrat cu ştiinţa babelor, el poate fi leac în dragoste. Mai există superstiţia că cine are guturai(răceală) în martie va fi sănătos tot anul. Tot în această lună se fac prognoze meteo pentru lunile care urmează. Se spune că dacă în martie plouă foarte puţin, atunci aprilie va fi o lună extrem de ploioasă. Tunetele din martie prevesteau, credeau bătrânii, un an extrem de mănos.