Cum pot deveni şomeri proaspeţii absolvenţi care nu şi-au găsit o slujbă. Câţi bani primesc lunar tinerii
0Absolvenţii de învăţământ promoţia 2016 au la dispoziţie 60 zile de la absolvire pentru a se înregistra în evidenţa AJOFM Călăraşi putând beneficia astfel de facilităţile acordate de Legea 76/2002.
Pentru a beneficia de indemnizaţie de şomaj este necesar ca, în termen de 60 zile de la absolvire, să se înregistreze la A.J.O.F.M. Călăraşi, ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă.
Data absolvirii este data de întâi a lunii următoare celei înscrise pe diplomă sau, după caz, pe certificatul de studii eliberat de către instituţia de învăţământ, dacă în cuprinsul acestora nu se specifică în mod expres o anumită dată de absolvire. Dacă în cele 60 de zile nu au reuşit să ocupe un loc de muncă, după această perioadă, absolvenţii pot depune cerere de acordare a indemnizaţiei de şomaj.
Ajutor timp de 6 luni
Conform AJOFM Călărşai, indemnizaţia de şomaj se acordă absolvenţilor pe o perioadă de 6 luni şi constă într-o sumă fixă, lunară, al cărei cuantum reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referinţă, în vigoare (250 lei). Indemnizaţia de şomaj se acordă tinerilor absolvenţi o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ finalizată. În urma înregistrării la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă , absolvenţii pot beneficia gratuit de :repartizarea pe un loc de muncă vacant;înscrierea la un curs de (re) calificare în una din meseriile solicitate pe piaţa muncii; informare şi consiliere profesională.
Vă recomandăm şi:
Prime pentru proaspeţii absolvenţi. Câţi bani le dă statul tinerilor care îşi găsesc un loc de muncă
Absolvenţi cu „diplomă” de şomer. Ce să faci ca să primeşti 250 de lei timp de şase luni