Bunuri de peste 341.000 de lei ce urmau să intre ilegal în ţară, descoperite la frontieră într-o singură zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimele 24 de ore, traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de peste 129.000 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de aproximativ 39.600 treceri mijloace de transport.

   În zonele de competenţă, punctele de trecere şi  “frontiera verde” poliţiştii de frontieră au constatat: 30 fapte ilegale (17 infracţiuni şi 13 contravenţii), săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 341.600 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 7.100 lei. Conform Poliţiei de Frontieră, în ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 6 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 8 cetăţeni români din diferite motive legale.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite