Anchetă. Opt persoane au fost reţinute după scandalul cu bâte şi topoare de la Dragalina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Opt persoane, implicate într-un scandal cu bâte, pietre, topoare şi cuţit be, în Dragalina, au fost reţinute de poliţişti. Scandalagiii, toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 59 de ani, sunt bănuiţi de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.



Anchetatorii spun că bătaia generală a avut loc pe 19 mai, în scandal fiind implicate mai multe persoane, care s-au agresat reciproc cu pietre şi obiecte contondente. „În continuarea cercetărilor din cadrul dosarului penal întocmit în cauză, poliţiştii au efectuat, în urmă cu două zile, mai multe percheziţii domiciliare, la locuinţele celor bănuiţi de participarea la încăierare, în urma cărora alte două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi faţă de care s-a dispus ulterior măsura controlului judiciar”, a anunţat inspector principal de poliţie Ramona Tudor, purtător de cuvânt al IPJ Călăraşi.

Descinderi cu mascaţi  

Pentru menţinerea ordinii publice şi prevenirea evenimentelor negative, în sprijinul poliţiştilor Secţiei 4 Poliţie Rurală Dragalina au acţionat efective ale Poliţiei Municipiului Călăraşi şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Călăraşi. Cele şase persoane reţinute, vineri, au fost depuse în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Călăraşi, urmând să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi cu propunerea de a fi luate şi alte măsuri preventive.

Vă recomandăm şi:

Scandalagiii de la service, reţinuţi. Suspecţii sunt cercetaţi pentru distrugere şi ameninţare

Scandal la Oltchim după schimbarea directorului general. Sindicaliştii acuză că se doreşte falimentul combinatului

VIDEO Accident cu scandal. Ţiganii din Romlux au fost la un pas să linşeze un şofer care a accidentat mortal un pieton

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite