500 de elevi au acces la un nou laborator de informatică. Americanii de la Bunge Prio investesc în educaţie la Lehliu Gară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
calarasi elevi

Peste 500 de elevi din Lehliu Gară, unul din cele mai mici orase din judeţul Călăraşi, au acces la 18 calculatoare moderne cu licenţă pentru desfăşurarea cursurilor, în cadrul laboratorului de informatică de ultimă generaţie, reamenajat în singura şcoală gimnazială din oraş.


Unitatea de învăţământ instruieşte 543 de elevi din oraş şi împrejurimi, fiind recunoscută pentru rezultatele bune obţinute la concursurile locale şi regionale de matematică, ştiinţele naturale şi limba română.

Dotarea laboratorului a fost realizată de compania Bunge Prio, aceasta fiind cel mai mare agent economic la nivel naţional din zonă, care contribuie la dezvoltarea economiei locale şi care investeşte în educaţia şi formarea tinerilor din Lehliu-Gară. Conform recensământului din 2011, populaţia oraşului Lehliu-Gară se ridică la 6.502 locuitori, în scădere faţă de recensământul din 2002, oraşul confrutându-se cu lipsa de personal calificat, dar şi migraţia tinerilor către oraşe mai mari.

Proces captivant de învăţare

„Este foarte important pentru comunitatea şi şcoala noastră să găsim soluţii pentru instruirea şi formarea permanentă a elevilor, să putem avea acces la metode noi de predare, dar şi la noile tehnologii din domeniu. Elevii şi profesorii din şcoală au semnalat aceste nevoi, însă cele două calculatoare pe care le aveam până acum nu ne permiteau planuri de lecţii interactive şi nici nu ne puteam pregăti elevii pentru o abilitate absolut esenţială în aceste timpuri, folosirea computerului.

Dotarea laboraturului ne ajută să le oferim tinerilor o schemă modernă, transdisciplinară de educaţie şi să ţinem pasul cu ei şi cu facilităţile tehnice care apar, pentru a face procesul de învăţare mai captivant”, a declarat Alexandrina-Zoica Barbu, directorul şcolii gimnaziale din Lehliu Gară.

Compania susţine formarea tinerilor

Dacă în ultimii ani s-a investit foarte mult în igienizare şi climatizare, problema lipsei accesului la noile tehnologii, mai exact a accesului la calculatoare, reprezintă una dintre principalele probleme pe care o comunitatea locală în acest moment.  Prin dotarea sălii de informatică a singurei şcoli gimnaziale din oraş, Bunge Prio România încurajează performanţa în educaţie şi sprijină elevii să obţină rezultate bune la învăţătură şi să deprindă abilităţi importante pentru formarea lor ca profesionişti.

Pe lângă dotarea laboratorului de informatică, compania Bunge Prio a reamenajat laboratorul de chimie al şcolii şi a organizat stagii de practică pentru tineri în cadrul fabricii din Lehliu Gară.
În ultimii ani, Bunge Prio a investit în comunitatea din Lehliu Gară  peste 100.000 RON, acesta fiind doar un prim pas în susţinerea proiectelor pentru educaţia şi formarea tinerilor, pe termen lung.
 

Vă recomandăm şi:

Şcoala europeană de la Fundulea. Liceul în care s-au investit peste 22 milioane de lei, cel mai “greu” proiect Regio

Prima şcoală reabilitată cu fonduri Regio. Unitatea de învăţământ de la Cuza-Vodă va fi modernizată cu bani europeni

Modernizare cu fonduri Regio la Lehliu. S-a inaugurat cel mai modern spital din Bărăgan, o investiţie de 10 milioane lei

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite