Ziua în care au murit şi Regele Mihai, şi unul dintre cei mai înflăcăraţi monarhişti, Constantin Ticu Dumitrescu

Ziua în care au murit şi Regele Mihai, şi unul dintre cei mai înflăcăraţi monarhişti, Constantin Ticu Dumitrescu

Regele Mihai şi Constantin Ticu Dumitrescu

Ziua de 5 decembrie va fi reţinută ca o dată cu dublă semnificaţie în istoria monarhiei române: moartea Regelui Mihai şi a unuia dintre susţinătorii regalităţii, Constantin Ticu Dumitrescu. Fostul preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România i-a deschis calea Regelui Mihai către dosarele Securităţii, de unde suveranul a aflat detalii despre urmăritorii săi din serviciile secrete şi numele conspirative ale turnătorilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
 
De numele fostului deţinut politic, Ticu Dumitrescu, părintele Legii deconspirării fostei Securităţi, se leagă înfiinţarea Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România şi a IICCR. Unul dintre beneficiarii Legii ”Ticu Dumitrescu” a fost chiar Regele Mihai, care a mers în ianuarie 2007 la CNSAS pentru a-şi studia dosarele întocmite de comunişti.
 
Ticu Dumitrescu preciza atunci că la CNSAS Regele Mihai I a găsit două dosare întocmite în anul 1948. "Majestatea Sa a fost vizibil emoţionat să revadă între acele coperţi o serie de înscrisuri din presa vremii, dar şi o serie de delaţiuni ce-l vizau. Mi-a rămas în minte numele conspirativ al unuia dintre turnătorii săi: Romeo. Acesta era, cel mai probabil, cineva din interiorul Palatului", declara Ticu Dumitrescu, după plecarea familiei regale de la CNSAS.
 
Ticu Dumitrescu a fost monarhist, prin apartenenţa la PNŢCD, partid al cărui lider, Corneliu Coposu, a militat pentru revenirea la Monahia Constituţională după căderea regimului comunist, ca soluţie pentru revenirea âării la normalitate, dar şi prin acţiunile sale din perioada de disidenţă. 
 
”Practic, primele mele manifestări anticomuniste au fost prin 1945, când eram elev, în cadrul tineretului naţional-ţărănist. Am activat la club, am vândut ziarul Dreptatea, un adevărat manifest anticomunist, am participat la manifestaţiile patriotice şi monarhiste ce au avut loc pe străzile oraşului Ploieşti, la 10 mai 1945, la 8 noiembrie 1945 şi 24 ianuarie 1946, unele soldate cu arestări. Arestat am fost şi la alegerile din 1946, când jandarmii ne-au purtat din post în post, pentru că ne implicasem în propaganda electorală anticomunistă”, declara Ticu Dumitrescu în urmă cu un deceniu.
 
Pe Constantin Ticu Dumitrescu, Revoluţia anticomunistă l-a prins la Buzău, unde era încadrat la IELIF. Pe 22 Decembrie 1989 a ajuns la Bucureşti şi a pătruns cu ceilalţi revoluţionari în sediul Comitetului Central, participând la evenimentele respective. A murit pe 5 decembrie 2008, dată care avea să fie îngroşată, nouă ani mai târziu, în analele Monarhiei prin moartea Regelui Mihai I.
 
”O mare tristeţe se aşterne astăzi, din păcate peste România. Regele Mihai I al României a încetat din viaţă fiind ultimul şef de stat care a condus o ţară la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Un om care şi-a trăit viaţa cu demnitate, a iubit România şi a făcut multe pentru ţara atât ca rege cât şi în exil. Un exemplu de urmat pentru toţi românii dar şi un model pentru posteritate. Ţara noastră a pierdut astăzi un om admirabil a cărei poveste de viaţă a fost absolut fascinantă. Reverenţă Majestate!”, ne-a scris buzoianul Marius Vlăsceanu, un împătimit al istoriei PNŢCD şi al Monarhiei.
 
 
citeste totul despre: