VIDEO Tamponare provocată de un şofer neatent, înregistrată de o cameră de supraveghere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism Dacia Nova condus de un bărbat din Pogoanele a provocat un incident rutier după ce a lovit un Volkswagen condus de o şoferiţă din Buzău. Tânăra a frânat brusc, aceasta evitând in ultimul moment o ciocnire cu un Ford, al cărui şofer intenţiona să facă o manevră de întoarcere.

Totul s-a întâmplat, pe DN 2C în centrul localităţii Smeeni, iar camerele de supraveghere de la o vulcanizare au înregistrat întreaga scenă.

Pe imagini se vede cum şoferul Daciei frânează, însă chiar şi aşa nu a putut evita impactul. După tamponare, pe asfalt se observă urme de frânare doar de la o singură roată, semn că sistemul de frânare al Daciei avea defecţiuni.

Chiar dacă a fost de faţă şi a văzut ce s-a întâmplat, şoferul Fordului, pe care martorii îl consideră vinovatul moral în toată povestea, şi-a continuat drumul imediat ce a făcut manevra de întoarcere.

Deşi tamponarea dintre cele două maşini a fost una uşoară, la faţa locului au sosit imediat două echipaje de la poliţie precum şi de la Ambulanţă. Din fericire însă, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar cei doi şoferi implicaţi în eveniment au ales să se înţeleagă amiabil pentru a-şi repara maşinile. De asemenea, şoferul Daciei a fost nevoit să răspundă în faţa legii pentru nepăstrarea distanţei in mers faţă de autovehiculul din faţă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite