VIDEO Sate pe cale de dispariţie. Soţii Toader, din cătunul buzoian Oleşeşti, mai au în jurul lor doar animalele din curte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viaţa dură, condiţiile aspre, departe de cele pe care noi, astăzi, le numim civilizate, fac ca satele de munte să devină tot mai pustii. Tinerii pleacă unde văd cu ochii şi doar bătrânii îşi mai leagă destinul de locul în care s-au născut. Un asemenea sat este Oleşeşti, din judeţul Buzău. Doi localnici, soţ şi soţie, sunt singurii oameni care vieţuiesc în satul care altădată avea peste 200 de locuitori.

Cei doi membri ai familiei Toader sunt singurii locuitori ai satului Oleşeşti, comuna Pârscov. Dacă la Recensământul populaţiei din 2011, satul mai avea nouă locuitori, acum, doar cei doi membri ai familiei Toader mai locuiesc în satul de munte. 

Cei doi au copilărit în sat apoi au plecat cu serviciul la Buzău, unde au şi locuit câţiva zeci de ani. Recent, după ce au ieşit la pensie, cei doi soţi au decis să se întoarcă pe meleagurile natale.

”În tinerete am plecat din sat şi ne-am căutat de muncă apoi ne-am retras aici, la locul de baştină, şi e mult mai bine aici, e mai frumos şi chiar nu ne deranjează. Aici este insula lui Calipso. Este sănătate. Cu toate că soţia e de la oraş, se simte bine. Am reparat casa bătrânească şi locuim aici ca în basme”. spune Vergil Toader, localnic din Oleşeşti.

Deşi nu mai beneficiază de confortul traiului la oraş, soţii Toader nu se plâng de faptul că vieţuiesc departe de lumea civilizată.

Viaţa celor doi soţi nu este deloc uşoară:  dintre utilităţile în ton cu timpurile în care trăim, curentul electric este singura facilitate: nu există reţea de apă curentă, canalizare sau gaz iar drumurile sunt foarte greu accesibile. Acesta este motivul pentru care, de-a lungul timpului, localnicii au plecat încet spre localităţile învecinate, spre oraş, sau pur şi simplu au pierit în propriile case. Cei doi speră însă că vor mai fi localnici care vor reveni în sat.

”E mai greu şi cred că ar mai veni lume pe la noi, să îşi facă o casă de vacanţă, dar e drumul stricat. Eu cred că totuşi oamenii vor reveni în sat, mai ales dacă se face drum bun, pentru că aici e colţ de rai”, povesteşte Toader.

Soţilor Toader le lipseşte forfota din sat de altădată. De foarte mult timp, nu se mai aud zumzete de copii: de 40 de ani nu s-a mai născut niciun copil în Oleşeşti.

”Pe vremea noastră, uliţele erau pline de copii, inventam tot felul de jocuri. Iarna era aici forfotă mare. Obiceiurile se păstrau iar de sărbători era lume multă pe uliţe. Viaţa era foarte plăcută. 

Oleşeşti nu este singurul sat din comuna Pârscov depopulat. În localitatea vecină, Trestieni, mai locuiesc doar şapte sau opt familii.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite