VIDEO Primele măsuri, după prăbuşirea unei bucăţi din podul Marghiloman. Traficul rutier a fost deviat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a fost convocat, vineri, de prefectul Carmen Ichim, pentru a lua măsuri în cazul podului Marghiloman, avariat în cursul dimineţii. S-a- decis, printre altele, închiderea traficului pe pod şi sub acesta, pe şoseaua Brăilei.

Pentru punerea în siguranţă a circulaţiei rutiere şi pietonale, se impune, în regim de urgenţă execuţia unor lucrări de reparaţii definitive la întreg pasajul ce face legătura între bulevardul Republicii şi strada Horticolei, municipiul Buzău, de către Primăria municipiului Buzău în calitate de proprietar.

Menţinerea restricţiei de închidere a traficului auto şi pietonal pe întreg pasajul ce face legătura între b-dul Republicii şi str. Horticolei, conform procesului verbal încheiat între Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău şi Primaria Municipiului Buzău, pe toată durata de execuţie a lucrărilor.

Până la începerea lucrărilor de reparaţii definitive se vor lua măsuri imediate de prevenire, prin executarea de lucrări de indepărtarea a bucăţilor mobile din şi de pe pasaj, lucrări ce vor duce la restricţionarea totală pe DN 2B şoseaua Brăilei, sub pasaj, pe o lungime cuprinsă între 50-100 m, circulaţia fiind deviată pe rute ocolitoare.

Autorităţile au decis ca începând cu ora 12:15 traficul atât desupra, cât şi de sub podul de la Marghiloman să fie închis.  În zonă se află şi ehipaje de poliţie care monitorizează zona şi dirijează circulaţia pe rute ocolitoare. Totodată în zonă reprezentanţii instituţiilor competente fac o evaluare a situaţiei, iar bucăţile căzute pe carosabil sunt la acest moment îndepărtate. 

Din cauza vechimii lui, podul prezintă şi alte fisuri, existând oricând varianta prăbuşirii întregului obiectiv. Podul de la Marghiloman care deserveşte circulaţia auto şi pietonală a fost construit în 1970, are 54 de metri lungime şi 10 metri lăţime.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite