VIDEO Plan de măsuri în Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, după declararea epidemiei de gripă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

În România a fost declarată, oficial, epidemia de gripă. Decizia a fost luată de către Ministerul Sănătăţii după ce s-au înregistrat trei săptămâni epidemice consecutiv şi 54 de decese din cauza bolii. Spitalele din toată ţara au primit un plan de măsuri.

Recomandările venite de la Bucureşti se referă în principal la completarea stocului de antivirale, vaccinarea antigripală a personalului care nu s-a imunizat încă, folosirea măştilor şi halatelor de protecţie,  prezenţa dezinfectanţilor pe secţii şi utilizarea acestora, precum şi restricţionarea şi chiar interzicerea vizitelor în secţiile cu risc.

Directorul de îngrijiri medicale al spitalului, Luminiţa Turcu, a declarat că la nivelul SJU Buzău nu sunt probleme în ceea ce priveşte punerea în aplicare. 

”Ni se indică prezenţa medicamentelor antivirale, pe care noi le avem deja în stoc şi fac parte din tratamentul afecţiunii. Trebuie ca această terapie să fie instituită imediat de la internare, adică să nu aşteptăm analiza de confirmare a diagnosticului de gripă. Menţionez că la nivelul spitalului nostru avem ca teste orientative, teste rapide de determinare a virusului gripal. Se mai recomandă vaccinarea urgentă a personalului nevaccinat, refacerea urgentă a stocurilor privind echipamentul de protecţie, mască respiratorie în secţiile de boli contagioase, halate de unică folosinţă”, a declarat Luminiţa Turcu, director de îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău.

În privinţa imunizării, aceasta spune că 90% din personalul medical a fost vaccinat antigripal, iar cei nevaccinaţi sunt supuşi triajului epidemiologic ori de câte ori intră în tură. De când a fost instituită această măsură, o singură persoană a fost respinsă la triaj, a precizat Luminiţa Turcu, menţionând că a fost vorba de o asistentă medicală de la secţia ATI care prezenta semne de boală.

De asemenea, inspectoratele şcolare, împreună cu direcţiile de sănătate publică pot lua decizia de a suspenda cursurile acolo unde e cazul.

 „Vorbim de virusul Ah1N1 care a cauzat majoritatea deceselor. Virusul de tip B este foarte puţin în circulaţie, dar cel de tip A circulă mai mult. Slavă Domnului că o să vină o vacanţă. Dacă lumea înţelege să nu îşi ducă copiii în malluri, ne aşteptăm să avem un alt vârf de cazuri. Nu trebuie duşi copiii în malluri”, a explicat profesorul Adrian Streinu-Cercel.

Până acum, 54 de oameni au murit din cauza virusului gripal, iar aproape 5000 s-au îmbolnăvit, arată ultimul bilanţ, dat publicităţii marţi seară.  Dintre cele 54 de persoane decedate, 49 sufereau şi de alte boli, alţi cinci pacienţi nefiind cunoscuţi şi cu alte afecţiuni.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite