VIDEO Mii de peşti morţi în râul Călmăţui. Autorităţile din Buzău anchetează o posibilă poluare a râului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Ion Macovei / Smeeni
Foto Ion Macovei / Smeeni

Autorităţile din Buzău au fost alertate de primarul din Smeeni, după ce localnicii au găsit luni seară mii de peşti morţi pe râul Călmăţui. Acesta crede că are de-a face cu o poluare, întrucât apa este tulbure şi urât mirositoare. Primarul a făcut apel la cetăţeni să nu ia peştele mort pentru consum, însă reacţia lui a venit târziu, după ce oamenii adunaseră tone de peşte posibil otrăvit.

Urât mirositor şi negru, aşa poate fi descris în prezent râul Călmăţui, cunoscut de săteni pentru apa limpede şi curată. 

Oamenii cred că apa a fost poluată cu o substanţă toxică de către un agent comercial, iar în urma acestei acţiuni râul s-a umplut cu tone de peşte mort. Problema ecologică a fost anunţată pe Facebook de un localnic, sub formă de avertisment.

buzau

Tânărul din Smeeni fusese anunţat la rândul său de mai mulţi pescari de ocazie, care se întorceau cu sacoşele pline de peşte de la râu.

”Am vrut să vin la pescuit, dar mi s-a spus că tot peştele e mort la suprafaţă. Am văzut şi eu când am ajuns. Am mers stânga dreapta 500 de metri şi am văzut mult peşte mort şi câţiva care încearcă să supravieţuiească. De la cei care adunau peştele din baltă am înţeles că ar fi o problemă mai sus, la Costeşti. Nu ştiu cine a pus şi ce apus în apă dar e un pericol real pentru toţi cei care consumă”, ne-a declarat Ion Macovei.

Unii sătenii din Smeeni s-au hotărât să captureze peştele otrăvit cu o substanţă necunoscută. Înarmaţi cu plase confecţionate pe loc, dar şi cu mâinile goale, oamenii s-au aprovizionat pentru consumul propriu cu peştele contaminat.

Deşi sătenii s-au aprovizonat încă de la primele ore ale dimineţii cu sute de kilograme de peşte mort, abia după ora 17.00 primarul localităţii, Andrei Ion, a anunţat autorităţile despre dezastrul ecologic.

Autorităţile locale bănuiesc că au de-a face cu o poluare masivă a râului, însă nu au apucat să informeze populaţia despre potenţialul risc la care se expune dacă va mânca peştele infestat.

Echipe de la Garda de Mediu şi Direcţia de Sănătate Publică s-au deplasat marţi la Smeeni, pentru a afla dacă râul Călmăţui a fost poluat. Autorităţile de mediu nu exclud ca societăţi aflate în amonte de locul în care au fost găsiţi peştii să fi deversat substanţe otrăvitoare în albia râului, ori că acest lucru s-a făcut cu cisterne venite de departe.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite