VIDEO Gerul umple adăposturile primăriilor. La centrul din Buzău se doarme şi pe holuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
BUZAU

Gerul năprazmic din ultimele zile a trimis zeci de oamenii străzii din Buzău în adăpostul social al Primăriei. Deşi capacitatea centrului este de 25 de paturi, peste 50 de persoane au fost cazate în acest loc. Între paturi sau chiar pe holuri au fost amplasate saltele pentru ca toţi oamenii fără adăpost să aibă unde să înnopteze. Unii dintre beneficiari vin de bunăvoie, alţii sunt aduşi de echipajele de la Poliţia Locală.

Pentru că în ultima vreme termometrele nu indică mai mult de -10 grade Celsius noapte, numeroşi oameni ai străzii din Buzău bat la uşa Centrului de zi şi de noapte al Primăriei pentru a implora găzduire. 

Dacă unii dintre oamenii străzii s-au prezentat singuri la adăpost, alţii au fost aduşi de poliţiştii locali. 

Deşi centrul are o capacitate de 25 de locuri, nu mai puţin de 55 de persoane beneficiază de cazare. Conducerea Centrului de zi şi de noapte pentru oamenii străzii din Buzău dă asigurări că, în zilele geroase, vor fi primiţi fără excepţie toţi cei care cer să fie găzduiţi.

Beneficiarilor li se asigură cazarea şi trei mese pe zi. Pe lângă o masă caldă si un adăpost, oamenii străzii primesc şi îngrijiri la cabinetul medical din centru, sau chiar consiliere psihologică.

Buzoienii au de înfruntat gerul începând de azi-noapte şi până vineri. În această dimineaţă, la ora 9.00, termometrele indicau -13 grade Celsius la Buzău, - 10 la Râmnicu Sărat şi Pătârlagele. Cea mai scăzută temperatură este în Masivul Penteleu, - 19 grade Celsius.

O avertizare cod portocaliu de ger care vizează mai mult de jumătate din ţară este valabilă până vineri seara. Gerul va fi în continuare persistent, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade. Minimele vor fi cuprinse între -22 şi -12 grade.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite