VIDEO Copil snopit în bătaie de iubita tatălui. Micuţul a ajuns la spital cu vânătăi pe tot corpul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambulanţa a transportat în această dimineaţă la spital un minor, victima unei agresiuni din partea femeii care ar fi trebuit să aibă grijă de el. Copilul avea vânătăi la ochi, pe spate şi la mâini, urme ale unor lovituri cu un obiect dur căpătate de la concubina tatălui său, plecat acum la muncă în străinătate. Agresoarea va fi cercetată de poliţie.

Cadrele didactice din Şcoala nr. 16 s-au alarmat marţi după-amiază după ce au observat că elevul Teodor S. din clasa întâi are un ochi vânăt şi refuză să plece acasă. 

Întrebat de învăţătoare ce a păţit, micuţul a spus că a fost bătut de femeia care are grijă de el, nimeni alta decât concubina tatălui plecat acum în Cehia, la muncă.

Directoarea şcolii a chemat-o pe femeie la şcoală pentru a-i solicita amănunte legate de incident, aceasta recunoscând că a greşit. Reprezentanţii şcolii l-au sunat şi pe tată pentru a-l informa că urmează să anunţe autorităţile despre gestul partenerei sale. 

În această dimineaţă, conducerea şcolii a sunat  la 112 pentru a reclama abuzul fizic asupra minorului.

Imediat s-au autosesizat toate serviciile cu competenţe în această direcţie, de la Protecţia Copilului, Poliţia de Proximitate, până la Serviciul de Ambulanţă care a preluat copilul de la şcoală şi l-a dus la spital. ”Victima are contuzii multiple în zona dorsală, la faţă. A spus că mama lui vitregă l-a bătut cu coada de la mătură”, ne-a declarat Adrian Ralea, de la SAJ Buzău.

Copilul bătut de partenera tatălui său a crescut la bunici după ce a fost părăsit de mama naturală, plecată în Bucureşti. După ce i-a murit bunicul, cu un an în urmă, micuţul a fost luat de tatăl său care, între timp, a început o relaţie de concubinaj cu o femeie de 34 de ani.  Aceasta are grijă de copilul iubitului ei atâta timp cât el este plecat la muncă, în străinătate.

Acum, agresoarea urmează să dea explicaţii în faţa autorităţilor care au pornit anchete. Tatăl le-a promis asistenţilor de la Protecţia Copilului că revine în ţară până la sfârşitul săptămânii, pentru a-şi face ordine în familie. El riscă să piardă dreptul de a-şi creşte copilul, dacă ancheta socială dovedeşte că nu este capabil. 

Minorul este cel care suferă cel mai mult, acesta trecând până la 7 ani prin multe necazuri, de la pierderea mamei, a bunicului, la traumele emoţionale şi fizice generate de femeia care se vrea a-i fi mamă vitregă.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite