Un mare discounter de haine ieftine din Polonia face angajări la Buzău
0Pepco, cel mai mare discounter de îmbrăcăminte şi produse de uz casnic din Polonia, continuă angajările în România. În această perioadă, retailerul face angajări în mai multe judeţe, inclusiv pentru Buzău, unde urmează să inaugureze un punct de lucru.
Pepco, un mare lanţ polonez de magazine de haine, accesorii, jucării şi produse pentru casă, de tip discount, parte a unui concern african prezent pe trei continente, a intrat pe piaţa românească. A deschis pe 3 martie primele sale două magazine din România, în Bucureşti şi Ploieşti.
În următoarea perioadă, Pepco se va extinde cu alte magazine în Bucureşti, Alba Iulia, Deva, Mediaş, Slobozia, Buzău, Brăila, Ploieşti, Câmpina, Târgu-Jiu, puncte de lucru pentru care se fac deja angajări.
Pepco a anunţat că angajează casieri în Buzău şi Bucureşti iar candidatul potrivit pentru acest post trebuie să aibă studii medii, să fie dispus la efort fizic, amabil şi să îi placă munca în echipă. CV-urile pentru acest post se depun până pe 10 mai pe site-ul ejobs.ro.
Pepco este cel mai mare retailer de tip discount de îmbrăcăminte, accesorii, jucării şi de obiecte pentru casă din Polonia, cu 500 de magazine şi peste 4000 de angajaţi.