VIDEO Un fost şef al Fiscului din Râmnicu Sărat a fost învestit în funcţia de subprefect al judeţului Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Judeţul Buzău are un nou subprefect. Este vorba despre Leonard Dimian, de profesie economist, cel care i-a luat locului generalului în rezervă Lucian Foca. Noul subprefect este angajat al Fiscului, în trecut ocupând şi funcţia de şef al Finanţelor în municipiul Râmnicu Sărat.

La ceremonia de învestire a noului subprefect al judetului Buzău  a participat un reprezentant al Guvernului României, Teodor Gheorghe, directorul Direcţiei Generale pentru Relaţiile cu Instituţiile Prefectului. 

Noul subprefect a depus jurământul în faţa prefectului Carmen Ichim şi a şefilor de instituţii deconcentrate din Buzău.  

După învestire, Leonard Dimian a mărturisit că îşi doreşte o colaborare cât mai bună cu prefectul Carmen Ichim, cu ceilalţi angajaţi ai instituţiei, dar şi cu şefii instituţiilor deconcentrate.

Leonard Dimian, în vârstă de 51 de ani, este de profesie economist.  

Este absolvent al Facultăţii de Finanţe, Contabilitate, Informatică din cadrul Universităţii Bucureşti, în 1997, iar în anul 2006, a obţinut diploma de master în specializarea Management Public în cadrul Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti. 

Dimian a fost numit subprefect al judeţului Buzău la propunerea ALDE. 

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite