Un centru şcolar pentru copii cu deficienţe din Buzău intră în reabilitare cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Buzău, unde învaţă sute de elevi cu deficienţe din judeţ, va fi reabilitat cu fonduri europene. Cunoscut în trecut ca Şcoala Ajutătoare de Băieţi, centrul din municipiul Buzău va fi reabilitat la standarde ultra-moderne, printr-o investiţie pe peste 3 milioane de euro.

Contractul de finanţare a proiectului de reabilitare a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Buzău a fost semnat ieri de către reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Est şi ai Consiliului Judeţean Buzău. 

Peste 3 milioane de euro din bugetul de investiţii al Uniunii Europene vor fi alocate pentru modernizarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Buzău. 

Lucrările vor începe în această primăvară şi vor dura patru ani şi jumătate. Centrul va beneficia de reabilitare termică, de instalaţii electrice moderne, acoperiş nou, dar şi de un sistem de panouri solare.    

În prezent, în Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă din Buzău învaţă peste 200 de elevi cu deficenţe din judet. 

Înfiinţată în anul 1959, Şcoala Ajutătoare de Băieţi a şcolarizat de-alungul timpului copii cu dizabilităţi, provenind din familii sărace sau din familii dezorganizate. 

În 1995, şcoala s-a numit Şcoala Specială nr. 1. În 2003, în cadrul centrului s-a înfiinţat învăţământul preşcolar special, iar în 2005 şi învăţământul profesional.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite