Un bărbat din Costeşti s-a sinucis chiar de ziua sa onomastică. Singurătatea îl băgase în depresie, spun rudele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Buzău, pentru necropsie  FOTO: Iulian Bunilă
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Buzău, pentru necropsie  FOTO: Iulian Bunilă

De ziua sa onomastică, un bărbat din Costeşti a ales să încheie socotelile cu viaţa, doborât de povara singurătăţii. El s-a aruncat în fântâna din propria curte şi a fost găsit fără suflare, o oră mai târziu, de sora sa.

Gheorghe Dumitru tocmai împlinise 59 de ani şi locuia cu un nepot în casa părintească. Nu a fost niciodată însurat şi se plângea deseori de singurătate. A devenit extrem de depresiv, după pensionare, spun rudele bărbatului.

Vestea că Gheorghe Dumitru a murit a ajuns repede la urechile sătenilor din Gomoeşti. Spun că l-au auzit de mai multe ori că vrea să se omoare însă niciodată nu au bănuit că îşi pune capăt zilelor într-o zi importantă în viaţa lui.

Pentru poliţişti, papucii găsiţi lângă fântână sunt un indiciu important care conduce către ipoteza sinuciderii.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Buzău, pentru necropsie. Pentru pompierii buzoieni, cei care au scos trupul neînsufleţit din fântâna adâncă de peste şapte metri, este a doua intervenţie de acest fel, în ultimele 24 de ore. Luni, ei au salvat un alt bărbat, din Cândeşti, care căzuse într-un puţ de zece metri adâncime

CITEŞTE ŞI: VIDEO Operaţiune de salvare reuşită. Un bărbat din Buzău a supravieţuit după o cădere într-un puţ adânc de zece metri

VIDEO Copil, lovit de maşină pe trecerea de pietoni în faţa Şcolii nr. 1 din Buzău

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite