Ucigaşul unei femei din Spania a fost prins la Buda, judeţul Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzoianul a fost prins la scurt timp după sosirea solicitării din Spania                          FOTO Arhivă
Buzoianul a fost prins la scurt timp după sosirea solicitării din Spania                          FOTO Arhivă

Un tânăr din Buzău, suspectat de poliţia spaniolă că şi-ar fi omorât iubita, a fost încătuşat marţi de poliţişti. Suspectul de crimă, în vârstă de 28 de ani, tocmai se întorsese în localitatea natală, Buda, de unde a fost arestat de către un echipaj format din poliţişti ai Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi de la Secţia 7 poliţie rurală Grebănu.

Autorităţile judiciare spaniole emiseseră pe numele tânărului mandat european de arestare, acesta fiind suspectat de săvârşirea infracţiunii de „omucidere voluntară”, potrivit Codului Penal din Spania. Mai precis, buzoianul şi-ar fi omorât concubina, o vrânceancă de 21 de ani, la începutul lunii septembrie, după care a revenit în ţară unde a apucat să stea aproape o săptămână în libertate.

Poliţiştii l-au prezentat tot ieri Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în conformitate cu prevederile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, procurorii dispunând măsura reţinerii.

Tânărul a fost prezentat ulterior Curţii de Apel Ploieşti, iar magistraţii au luat împotriva lui măsura arestării preventive, până la predarea către autorităţile judiciare spaniole tânărul fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

În aceeaşi zi, şi poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul  Poliţiei oraşului Pogoanele au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare emis de Judecătoria Pogoanele pe numele unei localnice în vârstă de 54 de ani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.

Femeia a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, de unde va fi transferată într-un penitenciar, în vederea executării pedepsei.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite