Trei condamnaţi la închisoare, prinşi într-o singură zi de poliţiştii de la Urmăriri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au reuşit miercuri să dea de urma a patru persoane urmărite naţional                       FOTO: Arhivă
Poliţiştii au reuşit miercuri să dea de urma a patru persoane urmărite naţional                       FOTO: Arhivă

În cursul zilei de miercuri, poliţiştii de la Urmăriri au desfăşurat o acţiune pentru punerea în aplicare a unor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unor buzoieni care întârziaseră să se prezinte la centrele de detenţie pentru a-şi ispăşi condamnările.

Este vorba de doi buzoieni, în vârstă de 32, respectiv 35 de ani, condamnaţi la câte doi ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Un alt tânăr prins miercuri, în vârstă de 27 de ani, din comuna Merei, a fost  condamnat tot la doi ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri. 

Cei trei au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, de unde vor fi transferaţi la penitenciar, în vederea ispăşirii pedepsei.

Tot în cursul zilei de miercuri, poliţiştii din cadrul Postului de poliţie comunal Ulmeni au depistat un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care figura în urmărire la nivel naţional din luna iunie 2012, pentru dispariţie de la o stână de pe raza judeţului Brăila. În momentul în care a fost depistat de poliţişti, bărbatul abia sosise pe raza satului Sărata, la părinţi. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite