Trecerea de pietoni care te trimite direct în copac. „Cum or sta respectivii şefi din primării pe scaunele rezervate oamenilor gospodari?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi sunt de multă vreme vânate de internauţi şi intens criticate, gafele autorităţilor persistă. Ultimul exemplu vine din judeţul Buzău, unde o trecere de pietoni a fost trasată în dreptul unor obstacole de neclintit.

Într-o fotografie postată de un buzoian pe Facebook apare o zebră din staţiunea Sărata Monteoru, comuna Merei, care dă direct într-un copac şi un stâlp. 

Lucrarea a fost făcută eronat de la început, nicidecum înainte de apariţia celor două obstacole pe trotuar. Dovada, un copac cu un trunchi de asemenea grosime are mulţi ani de viaţă, iar marcajul rutier pare realizat ulterior. 

Mai grav este că autorii lucrării au insistat în eroare, refăcând recent trecerea de pietoni pe vechiul amplasament.

Reacţiile nu au întârziat: ”Cum or sta respectivii şefi din primării pe scaunele rezervate oamenilor gospodari? Mă întreb: la noi, majoritatea posturilor sunt ocupate de persoane ce vor să muncească şi să demonstreze de ce sunt în stare ori de beneficiari de salarii mari, locuri călduţe, responsabilitate zero şi profesionalism amator?", a scris unul dintre comentatori la postarea de pe Facebook. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite