Taxe şi impozite locale majorate, pentru înfrumuseţarea oraşului. Proiectul este în dezbatere publică

Taxe şi impozite locale majorate, pentru înfrumuseţarea oraşului. Proiectul este în dezbatere publică

După cinci ani, taxele şi impozitele locale ar putea fi din nou majorate la Buzău, cu 10 la sută. Potrivit edilului Constantin Toma, majorarea este o soluţie pentru strângerea unor sume mai mari la bugetul local. Liberalii contestă însă intenţia municipalităţii considerând că autorităţile ar fi trebuit să atragă investiţii străine în oraş, în loc să majoreze taxe.

Ştiri pe aceeaşi temă


De anul viitor, buzoienii ar putea plăti taxe şi impozite locale cu 10 la sută mai mari. 

Este vorba despre un proiect aflat în dezbatere publică, iniţiat de primarul Constantin Toma, care va fi suspus aprobării în şedinţa Consiliului Local din luna decembrie. 

Decizia de majorare a dărilor locale este contestată de către liberalii buzoieni, care consideră că decizia edilului nu este deloc oportună. Ei spun că primarul ar fi trebuit să atragă noi investiţii în oraş, în loc să scumpească taxele buzoienilor.
 
Primarul Constantin Toma susţine că majorarea taxelor şi impozitelor locale vine în interesul buzoienilor, deoarece banii merg către înfrumuseţarea oraşului. 
 
În acest an, în municipiul Buzău, nivelul de încasare a taxelor locale este cu mult peste cel înregistrat în ultimii ani. Dacă în alţi ani, nivelul ajungea doar la 50 la sută, în 2017, nivelul de colectare a dărilor locale s-a apropiat de sută la sută.

citeste totul despre: