Târgul Drăgaica şi Festivalul Benone Sinulescu, în acelaşi timp şi în acelaşi loc. Ce alte noutăţi pregătesc organizatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile locale au descoperit cum să mărească numărul de vizitatori pentru Târgul Drăgaica. Vor organiza şi festivalul Benone Sinulescu în aceeaşi perioadă şi aceeaşi locaţie cu târgul. Astfel, cred organizatorii, numărul celor care vor trece pragul celei de-a doua ediţii a târgului de vară se va dubla de la 150.000 la 300.000 de vizitatori în cele 15 zile de funcţionare.

Anul acesta, edilii buzoieni au hotărât să reunească cele două evenimente din luna iunie. Festivalul „Benone Sinulescu” se va desfăşura în incinta Drăgăicii timp de două zile şi va contribui la reuşita spectacolelor oferite buzoienilor de toate vârstele, spun reprezentanţii din Palatul Comunal.

Atât Drăgaica cât şi cea de-a doua ediţie a festivalului Benone Sinulescu vor avea loc în perioada 9-24 iunie, 15 zile în care organizatorii anunţă sosirea la Buzău a numeroşi solişti de muzică populară, uşoară atât din ţară cât şi de peste hotare care să atragă cât mai mulţi vizitatori.

Consilierii locali au aprobat regulamentul de funcţionare a Târgului Drăgaica de anul acesta, adăugând şi unele amendamente. Preţul de intrare în Drăgaică a fost dublat dar şi chiriile pentru spaţiile puse la dispoziţia comercianţilor au fost majorate. Mai mult, dacă pentru un spaţiu se vor înregistra mai multe solicitări atunci el va scos la licitaţie şi va fi oferit acelui comerciant care este dispus să plătească mai mulţi bani. 

Spectacole vor fi în fiecare zi şi vor fi diferite. Se semneaza deja contractele cu interpreţi de pop, rock, folk ori muzică populară renumiţi din ţara noastră, dar şi din ţările învecinate României: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Bulgaria sau Serbia. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite