Sute de poliţişti vor fi în acţiune de Revelion pentru a le asigura buzoienilor petreceri fără incidente în pieţe sau localuri
0În perioada 31 decembrie 2016 - 2 ianuarie 2017, peste 500 de poliţişti buzoieni vor acţiona, suplimentar faţă de dispozitivul curent de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
Din totalul poliţiştilor angrenaţi suplimentar, 322 sunt poliţişti de ordine publică, 100 de poliţişti sunt de la rutieră, iar 106 sunt de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
Cu prilejul Revelionului, sunt preconizate a se desfăşura manifestări publice de amploare (concerte, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă), inclusiv la nivelul municipiului Buzău, la care sunt aşteptate să participe un număr mare de persoane.
De asemenea, poliţiştii vor monitoriza traficul rutier, pe toate drumurile naţionale şi judeţene, pentru fluidizarea circulaţiei şi prevenirea evenimentelor rutiere.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să adopte o conduită corectă în această perioadă şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi în trafic.