Spitalul Judeţean Buzău va avea o secţie exterioară la Pârscov. Cinci secţii vor funcţiona aici
0Centrul de Sănătate Multifuncţional de la Pârscov va fi deschis, în cursul lunii viitoare, ca secţie exterioară a Spitalului Judeţean Buzău. Preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a precizat că unitatea medicală va fi dată în folosinţă imediat ce se va finaliza achiziţia de aparatură şi mobilier.
În prezent, conducerea spitalului caută personal pentru Centrul de la Pârscov, iar în acest sens va scoate la concurs şase posturi de medici, 17 posturi de asistente medicale şi cinci posturi de infirmiere care vor asigura asistenţă medicală în cadrul cabinetelor de Medicină internă, Pediatrie, ORL, Obstetrică-ginecologie şi Mică chirurgie.
Sunt speranţe că cel puţin asistentele şi îngrijitoarele care au lucrat până în 2011 la spitalul din Pârscov vor dori să se întoarcă aici, având în vedere şi faptul că locuiesc în zonă. În privinţa medicilor, serviciile medicale vor fi asigurate, pentru început, de medicii din Buzău.