Senatorul buzoian Constantin Popa face turul mitingurilor anti şi pro Roşia Montană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Senatorul Constantin Popa
Senatorul Constantin Popa

Cea mai vehiculată temă din spaţiul public al momentului, ”Roşia Montană”, este speculată la maximum de staff-urile parlamentarilor. Este şi cazul senatorului buzoian Constantin Popa care zilele acestea face naveta între Bucureşti şi Roşia Montană, pentru a se documenta, după cum precizează într-un comunicat de presă trimis redacţiilor locale.

Senatorul PPDD Constantin Popa este primul parlamentar care a intrat în mină. El s-a deplasat la Roşia Montană pe data de 20 august pentru o predocumentare, iar pe 14 septembrie ”a coborât în mină pentru a dialoga cu minerii protestatari”, informează oamenii senatorului prin intermediul unui comunicat de presă. 

Acelaşi document ne anunţă că parlamentarul a mers apoi şi în tabera adversă, pentru a lua pulsul demonstranţilor. ”În intervalul 14-16 septembrie s-a alăturat demonstranţilor din Piaţa Universităţii pentru a cunoaşte nemijlocit punctele de vedere ale ecologiştilor”. 

”În continuare, investighează detaliile proiectului, constatând pas cu pas că problema aflată în dezbatere publică este de o mare complexitate: politică, economică, socială, culturală, ecologică, juridică. Între alte demersuri de informare corectă, intenţionează să depună la Parlament Legea Monopolurilor Statului, care va contribui la clarificarea situaţiei resurselor naturale în general, nu numai a exploatării zăcământului aurifer de la Roşia Montană”, se arată în documentul trimis presei.

Potrivit biroului de presă al senatorului buzoian, în data de 17 septembrie, acesta l-a interpelat pe premierul Victor Ponta în chestiunea desecretizării contractului cu Euro Gold Corporation şi publicarea tuturor variantelor în desfăşurare cronologică din 1999 şi până în prezent.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite