Razie de amploare a poliţiştilor din Buzău. Sunt vizate, în special, persoanele care se sutrag urmăririi penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 150 de poliţişti buzoieni sunt implicaţi în razia de amploare pe raza judeţului Buzău
Peste 150 de poliţişti buzoieni sunt implicaţi în razia de amploare pe raza judeţului Buzău

În această dimineaţă, peste 150 de poliţişti sunt angrenaţi în percheziţii domiciliare şi controale, pe raza judeţului Buzău, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Au fost istituite filtre la intrarea în cele două municipii şi se fac numeroase percheziţii domiciliare.

Poliţiştii au instituit filtre în zonele de acces către municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat şi efectuează controale cu privire la legalitatea transporturilor rutiere publice de persoane şi mărfuri, o atenţie deosebită fiind acordată autovehiculelor ce transportă produse cerealiere şi de panificaţie.

Pe raza a cinci localităţi din judeţul Buzău sunt efectuate percheziţii la imobile deţinute sau folosite de persoane care sunt suspectate de comiterea de furturi sau de deţinerea de bunuri contrar prevederilor legale.

Concomitent, se efectuează controale cu privire la legalitatea activităţii de comerţ, la respectarea prevederilor legale în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul piscicol. 

De asemenea, se acţionează pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale ori executării unor pedepse privative de libertate.  

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite