Proxenet român căutat de poliţiştii francezi, arestat la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul IPJ Buzău au depistat un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Merei, urmărit internaţional. Pe numele său, autorităţile judiciare din Franţa au emis un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane, fapte comise pe teritoriul acestui stat.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior, magistraţii Curţii de Apel Ploieşti dispunând arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile, în vederea demarării procedurilor de predare către autorităţile din Franţa.

Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău.

Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite