Portofel pierdut în parcarea unui mall. Proprietarul a avut însă o surpriză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portofel FOTO Mediafax

Au fost ore de suspans pentru un buzoian care a pierdut un portmoneu, cu mulţi bani şi documente, în parcarea subterană a unui centru comercial din Buzău. Spre norocul lui, un poliţist aflat în timpul liber a fost primul care a văzut portofelul.

Joi seara, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla în timpul liber, agentul de poliţie Adrian Ţendria Adrian Octavian a mers cu familia sa într-un centru comercial din municipiul Buzău.

După coborârea din autoturism, în parcarea subterană a complexului Aurora, poliţistul a observat într-un cărucior pentru cumpărături un portmoneu în care se aflau mai multe documente, carduri bancare, dar şi o sumă de bani, de peste 2.500 de lei.

Imediat, agentul de poliţie şi-a anunţat colegii care se aflau de serviciu şi le-a predat acestora bunul, pentru identificarea şi predarea către proprietar.

Din verificări a reieşit că este vorba de un buzoian în vârstă de 52 de ani, care-şi uitase bunul după ce transportase cumpărăturile la autoturism şi care, între timp, s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Buzău, în vederea sesizării situaţiei.

Poliţistul are 36 de ani şi lucrează la Poliţia Municipiului Buzău - Biroul Ordine Publică, fiind încadrat la începutul acestui an, în urma concursului de recrutare a personalului din sursă externă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite