Pompieri din Buzău şi Râmnicu Sărat, recompensaţi de conducerea ISU pentru munca prestată anul trecut
0Doi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău au recompensaţi cu diplome şi decoraţii, joi, în cadrul şedinţei de bilanţ a inspectoratului. Astfel, plutonierul adjutant Cătălin Neagu a fost desemnat ”Pompierul Anului”, iar plutonierul adjutant şef Costel Bunea, „Salvatorul anului”.
Cei doi pompieri sunt de la Buzău şi de la Râmnicu Sărat şi s-au făcut remarcaţi, în anul 2014, prin participarea la diverse misiuni deosebite.
Cătălin Neagu, venit la festivitate după o noapte de gardă la ISU Buzău, a fost recompensat cu titlul de „Pompierul anului 2014” prin ordin al Inspectorului şef al ISU Buzău pentru participarea la numeroase misiuni de stingere a incendiilor cât şi la intervenţii în cazurile inundaţiilor ce au lovit judeţul Buzău în anul recent încheiat.
Colegul său, plutonierul adjutant şef Costel Bunea de la ISU Râmnicu Sărat, a fost desemnat „Salvatorul anului 2014” pentru că a ajuns cu ajutorul şenilatei din dotarea detaşamentului de la Râmnicu Sărat acolo unde alte mijloace de transport nu au făcut faţă şi a salvat astfel vieţile celor care aveau nevoie de îngrijiri.