Poluare pe râul Călmăţui. Peştii au murit din cauza dejecţiilor deversate în apă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Au sosit primele rezultate, în ancheta privind posibila poluare a râului Călmăţui. Reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că valorile stabilite în urma analizelor arată că apa râului a fost poluată cu dejecţii provenite de la vreo fermă sau aduse cu cisternele.

„Din primele analize pe care le-a efectuat Direcţia Apelor, buletinele de analize la indicatori de calitate se constată, în primă fază, o creştere a conţinutului organic. Asta înseamnă că, pe lângă conţinutul mic de oxigen şi volumul mic de apă, s-a deversat ceva, dejecţii animaliere”, a declarat comisarul-şef al Gărzii de Mediu Buzău, Carmen Ichim. 

Nu se ştie deocamdată despre ce tip de dejecţii este vorba şi nici cum au ajuns în apă.

Dacă se va dovedi că dejecţiile nu au ajuns accidental ci au fost deversate voit în apă, cel care se face vinovat de moartea peştilor va plăti scump. Sancţiunile pot ajunge până la 100 de mii de lei. Mai mult, dacă analizele care vor fi efectuate în continuare vor stabili că la Smeeni a fost vorba despre o poluare intenţionată, autorităţile pot ajunge şi la acuzaţii penale pentru autorii dezastrului ecologic.

Acum autorităţile trebuie să mai aştepte încă trei zile până când rezultatele analizelor vor arăta exact natura dejecţiilor. Apoi, se vor efectua noi controale la societăţile comerciale din zona albiei râului. Cea mai afectată zonă a râului Călmăţui este cuprinsă între localităţile Smeeni şi Gherăseni.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite