Minoră din Râmnicu Sărat care a fugit luni de acasă, găsită în Vrancea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O minoră din municipiul Râmnicu Sărat, care a dispărut ieri de la domiciliu, este căutată de poliţie. Ana Maria Dinu a plecat de dimineaţă la şcoală însă nu s-a mai întors acasă, spre disperarea părinţilor, care au sunat la Poliţia municipiului Rm. Sărat.

UPDATE Astăzi, în jurul orei 13.00, minora Dinu Ana Maria a fost depistată de poliţiştii din cadrul I.P.J. Vrancea – Postul de poliţie comunal Dumbrăveni, pe raza comunei respective. Fata a fost preluată apoi de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Rm. Sărat. Din primele verificări, se pare că fata intenţiona să se deplaseze în municipiul Focşani, la locul de muncă al bunicii sale, şi că nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Ana Maria a fost reîncredinţată de poliţişti tatălui său.

Luni noapte, în jurul orei 22.30, ofiţerul de serviciu din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat a fost sesizat de către un râmnicean cu privire la fiica sa, Dinu Ana Maria, în vârstă de 12 ani, nu a revenit la domiciliu. Imediat după primirea sesizării, echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat s-a deplasat la locuinţa tatălui minorei şi a început activităţile ce se impun în astfel de cazuri.

Din primele verificări efectuate de poliţişti, a rezultat că în dimineaţa zilei de 17 iunie, în jurul orei 07.30, Ana Maria a plecat la şcoală, iar după terminarea cursurilor, a mers împreună cu o colegă în zona centrală a oraşului, iar după ce au stat aproximativ o jumătate de oră în Parcul Central, cele două s-au despărţit.

Întrucât nu a ajuns acasă, Ana Maria a fost căutată de membri ai familiei, după care tatăl a solicitat sprijinul poliţiei. Bărbatul a precizat poliţiştilor că minora a mai dispărut de la domiciliu, însă de fiecare dată a găsit-o pe raza municipiului Rm. Sărat.

Citeşte şi: Minoră din Năeni, dispărută de la domiciliu

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite