Au fost suspendate cursurile în toate unităţile şcolare din judeţul Buzău
0În urma şedinţei extraordinare CJSU Buzău s-a luat decizia suspendării cursurilor în data de 27 februarie 2018, la şcolile de pe raza judeţului Buzău. Buzăul se află sub incindenţa unei avertizări cod portocaliu de ninsori şi viscol. Începând de luni după-amiază, vântul suflă cu putere, zona cea mai afectată fiind cea de câmpie.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit în această seară la sediul Instituţiei Prefectului - Judeţul Buzău, în cadrul şedinţei luându-se hotărârea ca, în ziua de marţi, 27 februarie 2018, cursurile şcolare să fie suspendate în toate unităţile de învăţământ (licee, şcoli şi grădiniţe) de pe raza judeţului, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
În schimb, creşele vor rămâne deschise pe parcursul zilei de 27 februarie, astfel că părinţii care doresc îşi pot lăsa copiii în grija personalului din aceste unităţi.