Mănăstirea Poiana Mărului, sau mărul discordiei dintre două comune din Buzău şi Vrancea. Imaginea unui lăcaş din Bisoca, pe site-ul localităţii vecine, Jitia

Mănăstirea Poiana Mărului, aflată pe teritoriul judeţului Buzău, este revendicată de autorităţile din comuna vrânceană Jitia, printr-un litigiu de contencios administrativ, nefinalizat nici până astăzi. Miza este una spirituală, spun vrâncenii, neexistând vreun avantaj material, atâta timp cât terenul şi construcţiile de pe acesta aparţin bisericii, entitate scutită de la plata impozitelor locale.

Dacă îi întrebi pe vrânceni a cui este mănăstirea Poiana Mărului, vor răspunde că a lor, a judeţului Vrancea. Dacă îi întrebi pe bisoceni, locuitorii comunei din judeţul vecin, Buzău, vor spune că a Buzăului. 

De mulţi ani, mai precis de 31 de ani, există această tensiune mocnită între localnicii comunelor vecine, părţi ale unor judeţe diferite, Bisoca în Buzău şi Jitia în Vrancea, din cauza Mănăstirii Poiana Mărului, un lăcaş important. 

Pe vremuri, negocierile dintre autorităţile din Bisoca şi Jitia se soldau cu îmbrânceli

Rivalitatea celor două comunităţi este veche, iar pe vremea lui Ceauşescu au fost chiar şi câteva episoade mai dure. Dragomir Buturugă, primar la Bisoca între 1967 şi 1989, povesteşte că a fost la un pas chiar să se bată cu un angajat al primăriei vecine, Neculai Noapteş, cel care avea să devină primar peste ani, al localităţii vrâncene. 

„Foarte obraznici, jitienii ăştia. Întrebaţi-l pe Noapteş care acum vrea mănăstirea la el dacă îşi mai aduce aminte de Buturugă! Am fost primar 22 de ani în Bisoca, între 1967 şi până la Revoluţie. Nu pot să dorm după ce am citit că cei din Vrancea vor mănăstirea pe teritoriul lor. Eu m-am luptat în 1985 să trasez actualul hotar, după mai multe procese câştigate. Neculai Noapteş era secretarul primăriei Jitia pe vremuri. S-a stabilit hotarul de faţă cu el şi cu directorii de la cadastru din Buzău şi Vrancea şi aşa a rămas”, a spus fostul primar din Bisoca. 

* Imaginea mănăstirii se află pe site-ul de prezentare a primăriei Jitia

„Până în 1984, când am deschis litigiul, apărea la primăria lor mănăstirea. Nu erau mulţumite deloc măicuţele. Odată, o stareţă a venit la mine, a ciocănit la uşă şi puţin jenată mi-a zis că are nevoie de nişte ajutoare de la primărie, dar că cei de la Jitia nu le dau. Le-am ajutat eu. Jitienii le făceau mizerie chiar în faţa mănăstirii. Ei organizau o sărbătoare chiar lângă gard şi lăsau numai gunoaie în urmă”, ne-a povestit Buturugă.

Fostul primar a participat la trasarea actualei graniţe dintre comune, proces presărat cu momente dure. „În 1985, la penultima înfăţişare, Noapteş a vrut să o bată pe contabila mea, Stela Albu, când a fost trimisă de cei de la cadastru să intre pe teritoriul jitienilor ca să ţină capătul ruletei. Am intervenit şi eu, şi şeful din Buzău de la Cadastru, Popa Hurmuz, care l-a potolit după ce l-a ameninţat cu amendă de zece milioane lei. Apoi, după ce am bătut hotarul de beton, în pădure, jitienii s-au dus noaptea cu un TAF şi l-au smuls ca să îl mute”, a declarat Dragomir Buturugă, fostul primar din Bisoca. 

Mănăstirea Poiana Mărului, situată la graniţa dintre două provincii istorice, a deschis demult cutia Pandorei

Securea războiului purtat prin instanţe administrative de localităţile limitrofe, Bisoca din judeţul Buzău şi Jitia din judeţul Vrancea, a fost dezgropată din nou în 2011 de pretenţiile vrâncenilor de a muta hotarul astfel încât mânăstirea Poiana Mărului să le aparţină. La negocierile purtate la începutul anului 2011, autorităţile din cele două judeţe au venit înarmate cu hărţi şi documente din a doua jumătate a secolului al 18-lea doar-doar să aibă câştig de cauză. 

Rând pe rând, primarii celor două localităţi vecine şi rivale, Jitia şi Bisoca, şi-au expus argumentele pentru a convinge specialiştii în măsură să tranşeze conflictul, că dreptatea e de partea lor. 

Mai precis, comuna Jitia cerea pe lângă schitul Poiana Mărului şi chiliile călugărilor şi terenul administrat de mânăstire, în total peste şapte hectare şi jumătate. Disputa teritorială s-a purtat la sediile oficiilor de cadastru si publicitate imobiliară din Vrancea şi apoi Buzău unde, ca mediatori, subprefecţii de atunci ai celor două judeţe au încercat să pună capăt litigiului mai ales că nu exista vreo miză materială.

Hărţile cadastrale vechi, găsite în arhive, dovedeau că hotarul dintre judeţe a fost când de partea vrâncenilor, incluzând mânăstirea Poiana Mărului, când de partea buzoienilor. Cert este că singurele măsurători topografice au fost făcute doar de armată iar în baza acestora Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară Buzău a emis şi titluri de proprietate, pe când cel din Vrancea, nu.

Mănăstirea din Bisoca, important centru spiritual al României

Mănăstirea se află la poalele unui munte, într-o pădure din comuna Bisoca, loc prielnic pentru vieţuirea sihăstrească, despre care s-a spus că este ”al doilea Munte Sfânt”, după Muntele Athos. Temelia schitului a fost pusă de Sfântul Vasile, un monah născut în Ucraina dar sosit pe meleagurile noastre în căutarea pustniciei. Comunitatea monahală şi-a început existenţa cu 12 sihaştri, după rânduielile Sfântului Vasile cel Mare şi ale Muntelui Athos

”Schitul acesta de la marginea Ţării Româneşti, deşi era aşezat în pădure, avea în jur sate şi în apropiere târgul Focşanilor. Astfel s-a dovedit el neprielnic pentru o desăvârşită linişte; de aceea, Cuviosul Vasile s-a hotărât să temeluiască el însuşi un schit cât mai departe de aşezări omeneşti. Şi, cercetând munţii, a găsit loc de vieţuire sihăstrească la Poiana Mărului, pe atunci în ţinutul Buzăului, iar acum în judeţul Vrancea. Aici, în 1733, cu ajutorul material al domnitorului Constantin Mavrocordat, Ieroschimonahul Vasile ridică o biserică de lemn, cu hramul Naşterii Maicii Domnului, şi chilii, apoi se mută acolo cu alţi monahi, schitul Dălhăuţi rămânând tot sub ascultarea sa duhovnicească.” („Glasul Bisericii”, XXIII, autori Pr. Horia Constantinescu şi Pr. Gabriel Cocora, 1964)