Liberalii buzoieni au deja candidaţi pentru Alegerile Parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodor Atanasiu şi liderul liberalilor buzoieni, Cristinel Romanescu, deschid listele cu numele candidaţilor pentru scrutinul din decembrie. Obiectivul propus de PNL este obţinerea unui mandat de senator şi trei de deputat. De partea cealaltă, PSD-ul încă lucrează la listă.

Comitetul Executiv Judeţean al Partidului Naţional Liberal, întrunit săptămâna trecută, a aprobat listele cu propunerile organizaţiei buzoiene pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie. Astfel, prim-vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu ocupă prima poziţie pe lista pentru Senat, iar preşedintele PNL Buzău, Cristinel Romanescu, ocupă primul loc la Camera Deputaţilor.

Lista va trebui acum votată de forurile centrale ale PNL, astfel că ar putea suferi mici modificări.

De remarcat este că deputatului Erland Cocei, cel care a condus de facto PNL Buzău în perioada absenţei din ţară a preşedintelui unic interimar, Cristinel Romanescu, nu se mai regăseşte pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor. El ar fi refuzat locul trei pe listă.

Senat:

Teodor Atanasiu, senator, prim-vicepreşedinte PNL;

Emilia Babiuc, consilier judeţean, preşedintele organizaţiei de Femei;

Valeriu Marcu, fost primar al comunei Berca;

Ionela Voicu, învăţător la Şcoala Cislău;

Cornelia Puşcaşu, consilier local Rm. Sărat.

Camera Deputaţilor:

Cristinel Romanescu, preşedinte PNL Buzău;

Antonel Tănase, trezorier PNL;

Larisa Ene, fermier;

Ionuţ Iuga, consilier local Rm. Sărat, preşedintele organizaţiei municipale;

Adrian Zoican, consilier judeţean, preşedintele organizaţiei municipale;

Dumitru Ene, fost consiler judeţean;

Liviu Barbu, consilier municipal, preşedintele organizaţiei de Tineret;

Vasile Olariu, fost consilier local;

Adrian Enescu, fost consilier judeţean, preşedintele organizaţiei Puieşti.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite