Handbalistele de la HM Buzău au fost învinse de Măgura Cisnădie, dar nu au pierdut şansa la promovare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă adevarul.ro
Arhivă adevarul.ro

După victoria de sâmbătă seară, împotriva colegei de eşalon CSM Slatina, echipa buzoiană a pierdut în faţa prim divizionarei Măgura Cisnădie, iar elevele lui Romeo Ilie  speră acum la locul 3 în cadrul turneului, care ar putea duce în prima ligă în cazul în care una dintre formaţiile din liga naţională va renunţa.

În primul meci, disputat sâmbătă seară, în Sala sporturilor din Piteşti, formaţia buzoiană a câştigat împotriva colegei se eşalon, CSM Slatina.  Scorul final a fost 28-24, după una dintre cele mai bune evoluţii din istoria recentă a echipei buzoiene. Din păcate, elevele lui Romeo Ilie nu au putut să se impună şi în faţa favoritei acestui turneu, Măgura Cisnădie. 

Cu experienţa unui an de Ligă, formaţia sibiană a fost la conducerea jocului, dar buzoiencele nu au lăsat-o să se desprindă decisiv. Scorul a fost mai mereu foarte strâns, la pauză doar două goluri avans pentru Cisnădie, 15-13.

Echilibrul s-a menţinut pînă la jumătatea reprizei a 2-a, când în rol şi-au intrat cei doi arbitri, nemţenii Ifrim şi Ilisei, care au asistat impasibili la loviturile încasate de Larisia Baciu şi Denisa Matei, atât de grave încît au necesitat intervenţia medicilor de pe ambulanţă, iar în cazul Denisei chiar transportul de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş!  Măgura Cisnădie s-a dezlănţuit pe final, adjudecându-şi partida cu scorul de 32-25.

Promovarea în Liga Naţională încă mai este posibilă pentru Handbal Municipal. Echipa buzoiană ar putea ajunge în primul eşalon şi de pe locul 3, asta însemnând să câştige marţi dimineaţă meciul cu ocupanta locului 2 din cealaltă grupă, Ştiinţa Bucureşti sau Cetate Deva, într-o aşa zisă finală pentru locurile 3-4. 

Încă nu este nimic oficial, dar se vorbeşte tot mai mult despre iminenta retragere din campionat a formaţiei HCM Baia Mare, rămasă fără jucătoare, dar mai ales fără sprijinul financiar al municipalităţii. În aceste condiţii, s-ar mai elibera un loc în Liga Naţională, care va fi acordat echipei ce va termina pe locul 3 turneul de baraj de la Piteşti. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite