Gloria Buzău, victorie în mocirlă
0Liga a doua la fotbal a programat sâmbătă ultima etapă din acest an, cea de-a 16-a sezonului. Pe un teren mocirlos, care i-a supus pe jucători la eforturi considerabile, Gloria Buzău a reuşit să învingă formaţia Farul Constanţa cu scorul de 3-0. Golurile au fost marcate în prima repriză de Nini Popescu, Dorin Burlacu, respectiv Clement Pălimaru.
Primul gol al buzoienilor a fost marcat de Nini Popescu. Acesta a catapultat mingea sub bara transversală după un şut fără preluare de la aproximativ 20 de metri. Ceva mai târziu, oaspeţii l-au pus la grea încercare pe Sârbu, însă portarul Gloriei a avut un reflex uimitor la reluarea lui Muscă din colţul careului mic.
Buzoienii au marcat al doilea gol în minutul 33, în urma unui atac, Dorin Burlacu a finalizat cu o lovitură de cap centrarea excelentă a lui Nini Popescu. Peste doar câteva minute, „marinarii” puteau reduce din diferenţă, dar goalkeeperul Gloriei s-a remarcat din nou, respingând de sub transversală balonul şutat de Neagoe din lovitură liberă de la 18 metri. Imediat, a venit rândul portarului constănţean să se opună golului la reluarea cu capul a lui Pălimaru. La faza următoare, Muscă nu l-a putut învinge pe Sârbu cu un şut din apropiere, iar cum în fotbal ocaziile se răzbună, cei care au înscris au fost buzoienii. Chiar în finalul reprizei, Nini Popescu a centrat în careu, iar Pălimaru a marcat din patru metri.
În partea secundă a partidei, fazele de poartă s-au lăsat aşteptate , asta şi din cauză că jucătorii erau nevoiţi să facă eforturi pentru a-şi menţine echilibrul pe un teren transformat în mlaştină. O acţiune notabilă s-a consumat în minutul 78, când Dumitrescu, rămas singur cu portarul, l-a driblat şi pe acesta, însă mingea şutată de la numai şapte metri a ocolit ţinta. Cum până la ultimul fluier al arbitrului, în afară de faptul că jucătorii au înotat în noroi, nu s-a mai întâmplat nimic deosebit, Gloria Buzău şi-a mai trecut în cont încă trei puncte preţioase graţie cărora va ,,hiberna” pe locul 4 în Seria I.
Tot sâmbătă, în cadrul etapei a 16-a a Ligii a doua la fotbal, s-au mai disputat partidele: ACS Berceni - Unirea Slobozia 0-0, Rapid CFR Suceava - CS Baloteşti 3-0, Sport Club Bacău - Săgeata Năvodari 3-0, (oaspeţii nu s-au prezentat le meci), Academica Argeş Piteşti - CF Brăila 5-0 şi FC Voluntari - FCM Dorohoi 4-1.