FOTO O tânără din Râmnicu Sărat, şefă de promoţie a Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri ai Forţelor Aeriene de la Boboc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 150 de absolvenţi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc au fost avansaţi în gradele de maistru militar clasa a V-a şi sergent la terminarea studiilor.

Miercuri, pe platoul din faţa Palatului Comunal, a avut loc festivitatea de absolvire şi de ridicare în grad a promoţiei 2019 din Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc.

Comandantul şcolii, comandor inginer Valentin Enache, a prezentat onorul şi a dat raportul generalului de brigadă doctor Dragoş Dumitru Iacob, şeful Direcţiei de Instrucţie şi Doctrină din Statul Major al Apărării.

Denumirea onorifică „Nicolae Bălcescu 200” a fost acordată promoţiei 2019 prin ordin de ministru. Tot prin ordin de ministru, absolvenţilor promoţiei 2019 le-au fost acordate gradele de maistru militar clasa a V-a şi de sergent.

Şefii de promoţie au primit plachete, diplome, premii şi alte distincţii militare pentru rezultatele obţinute în timpul şcolii. 

Şefa promoţiei „Nicolae Bălcescu-200” a fost desemnată râmniceanca Ana-Maria Drăgan. ”Este o onoare pentru mine să fiu absolventă a acestei instituţii de învăţământ militar. A fost o perioadă dificilă dar frumoasă în care ne-au fost puse la încercare răbdarea, ambiţia şi perseverenţa. (...) Trebuie să nu uităm că uniforma pe care o purtăm  trebuie să ne caracterizeze prin două cuvinte: răspundere şi respect”, a spus şefa de promoţie a şcolii de la Boboc, în discursul său, la finalizarea studiilor.

image

Maistrul militar Ana-Maria Drăgan a fost încadrată direct în structura unităţii de aviaţie de la Boboc. La subofiţeri, şef de promoţie este sergentul Vincenţiu Anton.

Imnul naţional a fost intonat de toţi participanţii la ceremonia care s-a încheiat cu defilarea corpului militar şi didactic şi a absolvenţilor promoţiei 2019.

Miercuri, au fost avansaţi la gradul de maistru militar clasa a V-a 61 de băieţi şi 12 fete şi la gradul de sergent 62 de băieţi şi 9 fete.

În total, 144 de absolvenţi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc vor fi repartizaţi la unităţile Forţelor Terestre şi ale Forţelor Aeriene.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite