Femeile de succes din mediul rural, invitate la o dezbatere pe teme de antreprenoriat
0
Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară Nehoiu (ADCN), organizează, în perioada 31 august–2 septembrie, un seminar naţional programat în cadrul proiectului „Femeia europeană, mit sau realitate?”, finanţat prin programul Tineret în Acţiune.
Pentru a fi modele de bună practică în cadrul dezbaterilor, în cadrul seminarului vor fi invitate şase femei de succes în antreprenoriat, care au reusit să-şi facă propriile afaceri, în mediul rural, cu fonduri şi resurse europene.
Discuţiile privind profilul femeii din zona rurală şi drepturile ei în calitate de cetătean european vor avea loc la Pensiunea Roza din oraşul Nehoiu.
La această dezbatere sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai instituţiilor publice, reprezentanţi ai ONG-urilor din mediul rural şi rural montan, la nivel naţional, cadre didactice, cetăţeni din zona Nehoiu.