Două filme despre România post-revoluţionară vor rula joi şi vineri în Parcul Tineretului
0Zilele acestea, buzoienii sunt invitaţi să urmărească în Amfiteatrul din Parcul Tineretului două filme româneşti de succes. Astfel, joi este programat filmul „Puzzle”, cu Adrian Titieni, Cătălina Mustaţă şi Rodica Mandache, iar vineri va rula „Şi caii sunt verzi pe pereţi”. Proiecţiile încep la ora 21.00 iar accesul este liber.
Pelicula de joi, a regizorului Andrei Zincă, prezintă povestea unui executor judecătoresc din România post-revoluţionară (Adrian Titieni), frustrat de existenţa lui solitară şi lipsită de pasiune care îşi dă seama că cei din jurul său nu fac altceva decât să se folosească de el. Deşi are o familie frumoasă şi e căsătorit de mulţi ani cu Lena (Cătălina Mustaţă), realizează că singurul prieten îi este un bătrân scriitor orb (Dan Nuţu), pe care îl cunoaşte când ajunge să îl evacueze din propria locuinţă.
Inspirat de gândirea acestuia, găseşte curajul să treacă dincolo de toate regulile pe care le acceptase în viaţă. Astfel, va regăsi bucuria unei existenţe libere şi pasionante, şi ajunge să se îndrăgostească de o femeie mult mai tânără decât el (Tünde Skovràn). Pentru ea, va fi gata să sacrifice tot ceea ce construise până atunci: căsătoria, slujba, poziţia socială. Până la urmă, însă, descoperă că, din nou, a fost doar folosit. La fel ca piesele unui puzzle, toate destinele protagoniştilor se înlănţuiesc.
Pentru vineri, organizatorii au pregătit o comedie în regia lui Dan Chişu în care rolurile principale sunt jucate de Anca Florescu, Adrian Titieni, Tudor Smoleanu şi Ionut Vişan.
„Şi caii sunt verzi pe pereţi” este o poveste despre iluzia de a te îmbogăţi în România. Într-o ţară în care poveştile izbitoare de a te îmbogăţi sunt peste tot, cineva crede că un astfel de lucru nu este doar posibil, dar este şi uşor realizabil.
Povestea urmează două destine: cel al unui cuplu de tineri, care ar fi putut deveni bogaţi, celălalt urmăreşte povestea a doi adulţi, care din cauza lipsei lor de cunoştinţe atunci când vine vorba de tehnologia modernă, sunt păcăliţi de un spam primit pe e-mail, intră într-o loterie online falsă şi pierd toate economiile lor. Poveştile se întâlnesc la sfârşit, când se pierde orice sperantă şi refuză singura lor şansă de a se îmbogăţi.