Doliu printre poliţiştii buzoieni. A murit agentul Gheorghe Colan, o ”legendă” printre oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Luni seară, un infarct l-a răpus pentru totdeauna pe unul dintre cei mai vechi poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică, Gheorghe Colan, cunoscut şi pentru statura sa impunătoare. Agentul de poliţie avea 54 de ani, iar anul acesta ar fi avut dreptul să se pensioneze, însă nu a dorit să părăsească sistemul.

Gheorghe ”Gică” Colan era unul dintre poliţiştii respectaţi deopotrivă de colegi, superiori şi buzoienii certaţi cu legea. La peste 1.90 m înălţime, poliţistul Gheorghe Colan, un munte de om, a fost unul dintre oamenii de bază ai Serviciului de Ordine Publică, mai ales la intervenţiile care cereau forţă. 

”Astazi am ramas consternat cand am aflat ca GHEORGHE "Gica" COLAN, politist în activitate, a plecat dintre noi... Prin pierderea uriasului cu suflet nobil familia politistilor din Buzau este mai saraca... Nedreapta-i soarta cateodata... Gica, n-am sa te uit...”, a scris pe Facebook fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie Buzău, comisarul şef Ion Marin, acum pensionar.

Gheorghe Colan mai are un frate, de asemenea poliţist, la Serviciul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite