Deputatul PNL Cezar Preda declară Cod Roşu de incompetenţă la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PNL Cezar Preda s-a arătat enervat de incompetenţa autorităţilor locale buzoiene care, în această dimineaţă, au decis închierea temporară a tuturor drumuriilor din judeţ în perioada cât a fost valabilă avertizarea Cod Roşu de ninsori şi viscol.

Liderul liberal buzoian afirmă că, pentru a nu mai avea bătăi de cap cu intervenţiile asupra unor porţiuni de drum blocate de viscol, dar şi pentru a proteja firmele care au câştigat licitaţiile pentru deszăpezire - mai precis pentru a ascunde faptul că acestea nu au nici dotările necesare şi nici capacitatea de a interveni eficient în caz de nevoie -, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a luat măsura de a închide toate drumurile judeţene şi naţionale pe întreaga durată a avertizării Cod Roşu, chiar şi a celor care nu au fost niciodată închise, chiar atunci când căderile de zăpadă sau viscolul erau şi mai puternice.

„Îi întreb pe buzoieni, de câte ori a fost necesară închiderea drumului Buzău-Ploieşti sau Buzău-Braşov? Astăzi nu s-a vrut să se acţioneze eficient, nu s-a dorit scoaterea pe teren a utilajelor de deszăpezire şi nu s-a vrut asigurarea circulaţiei, chiar cu antemergători care să deszăpezescă drumurile aflate în dificultate. Ca o consecinţă a incompetenţei ministrului Transporturilor, a administratorilor drumurilor şi a prefectului judeţului Buzău, buzoienii sunt ţinuţi în case o jumătate de zi, pentru ca aceia care au drept sarcină asigurarea circulaţiei pe drumurile naţionale şi judeţene pe timp de iarnă să poată dormi liniştiţi. Nu există nicio dramă mai mare pentru oameni decât aceea să fie ţinuţi acasă pe timp de iarnă, în timp ce autorităţile aşteaptă, probabil, sosirea primăverii, pentru ca asfaltul să se cureţe şi să se usuce de la sine”, mai spune deputatul Cezar Preda. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite