De ce râul Buzău este considerat singura apă curgătoare sfântă din România

Sute de enoriaşi participă în fiecare an, pe 6 ianuarie, la procesiunea de Bobotează de la râul Buzău, singura apă curgătoare sfântă din ţară. Zona Buzăului l-a dat cu peste 1.600 de ani în urmă pe unul dintre primii martiri creştini ai neamului. Este vorba despre Sfântul mucenic Sava Gotul, care a fost înecat în apele râului Mousaios, Buzăul de azi, de goţii care stăpâneau aceste ţinuturi.

Pentru buzoieni, slujbele de sfinţire organizate la malul râului Buzău au o semnificaţie aparte. 

Râul Buzău este singura apă curgătoare devenită sfântă prin sacrificarea în anul 372 a lui Sava Gotul, un credincios ale cărui minuni i-au uimit pe năvălitorii goţi.

Povestea Sfântului mucenic Sava de la Buzău, numit şi Sava Gotul, ne este cunoscută în primul rând datorită unei epistole prin care era transmisă tuturor bisericilor creştine vestea despre martiriul acestuia. 

Vechile calendare bisericeşti i-au atribuit numele de "Gotul" nu pentru că era got de neam, ci pentru că trăia în ţinuturile din sud-estul României de astăzi, unde în veacul al IV-lea stăpâneau goţii.

Scrierea despre care se crede că i-ar aparţine episcopului Bretanion al Tomisului şi intitulată „Scrisoarea Bisericii lui Dumnezeu din Goţia către Biserica lui Dumnezeu care se găseşte în Capadocia şi către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale” era adresată Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

Cine a fost Sava Gotul?

Sava de la Buzău s-a născut în anul 334 e.n., în Dacia, în zona deluroasă a Subcarpaţilor de Curbură, în apropiere de râul Mousaios, Buzăul de azi. A fost dascăl al comunităţilor religioase ale eparhiei episcopului got Ulfila, fiind ucenic şi ajutor al preotului got Sansala, din Dacia. Era un om drept în credinţă, blând, smerit, cucernic, liniştit şi negrabnic la cuvânt. 

Alte surse îl prezintă pe tânărul Sava ca fiind călugăr într-unul dintre schiturile din Munţii Buzăului, unde se refugiaseră mulţi creştini din calea populaţiilor migratoare care străbăteau aceste teritorii. 

Atunci, populaţia daco-romană convieţuia cu goţii, mulţi dintre ei creştinaţi. Aceştia ocupaseră o parte a Daciei extra-carpatine, în secolele al II-lea şi al IV-lea, după retragerea romanilor din Dacia, ordonată de împăratul Aurelian în anul 271. 

Povestea martiriului

Între anii 370 si 372, marele rege al goţilor, Athanaric, care s-a stabilit în Dacia nord-dunăreană, a declanşat o puternică campanie împotriva împăratului bizantin Valens, căruia îi declarase război. A fost perioada în care mulţi creştini au suportat persecuţii grele în Dacia Traiană. 

Înainte să fie prins de goţii lui Atharid, Sava primise un avertisment divin. Se întâmpla în apropierea sărbătorii Învierii Domnului. Pentru că preotul lui duhovnic era plecat din sat, Sava a pornit spre biserica unde slujea preotul Gutticas. 

”Pe drum, un bărbat i se arătă în vis, povăţuindu-l să se întoarcă în satul natal, la preotul Sansala, care între timp se întorsese. La început, Sava a încercat să-şi continue drumul către parohia părintelui Gutticas, dar se pare că un puternic viscol, iscat din senin, l-a silit să se întoarcă acasă.” ("Sansala, un preot înţelept", autor preot. Mihail Milea)

În a treia noapte a Sfintelor Paşti, în localitate a năvălit Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, care i-a capturat pe Sansala şi pe Sava, târându-i pe pământ, lovindu-i şi batjocorindu-i. Dimineaţă, goţii au observat uimiţi că pe trupul lui Sava nu exista nici cea mai mică rană, aşa că l-au răstignit pe două osii, lăsându-l să sufere întreaga zi şi întreaga noapte. Dimineaţa, o femeie care trecea pe acolo l-a dezlegat pe Sava, dar acesta a rămas, fără frică, pe loc.

Îngroziţi de minunile văzute, slujitorii păgânului Atharid au vrut să-l elibereze pe Sava, însă acesta i-a obligat să îndeplinească ce li s-a cerut. Atharid a poruncit ca preotul Sansala să rămână legat, iar tânărul Sava să fie aruncat în râul Mousaios.

Înfuriat, căpetenia goţilor a poruncit ca Sava să fie legat cu mâinile de o grindă şi obligat să înghită mâncăruri jertfite idolilor. Sava a refuzat, afirmându-şi încă o dată credinţa în Iisus Hristos. A fost apoi lovit în piept cu un drug ascuţit de fier, dar a rămas nevătămat. Atunci, goţii l-au legat de un lemn şi l-au aruncat în râul Buzău. Sava s-a stins din viaţă la vârsta de 38 de ani.

După ce s-a înecat, trupul i-a fost scos din apă şi lăsat pe mal. După plecarea ucigaşilor, creştinii au luat trupul şi l-au îngropat. Mai târziu, moaştele sfântului au fost duse în Capadocia, fapt relatat într-o epistolă din anul 374 de către Sfântul Vasile cel Mare. 

Moaştele Sfântului Sava de la Buzău au fost luate în cele din urmă de preotul Sansala şi trimise la sud de Dunăre. La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciţia, Iunius Soranus, capadocian ca şi Sfântul Vasile, a trimis bărbaţi vrednici de încredere pentru a ridica moaştele Sfântului Sava şi a le duce în Cezareea Capadociei. 

La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a făcut cea de a treia canonizare din istoria sa, după cele făcute în 1517 şi în 1955-56. Alături de sfinţii români a trecut în calendar şi sfinţi din alte neamuri care au predicat şi au fost martirizaţi în părţile noastre, între care şi Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, zis Gotul, prăznuit în fiecare an la 12 aprilie.