Cum a evoluat imaginea peste puterea de percepţie a ochiului uman. De la camera cu bobină de film la standardul Ultra-HD

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

În urmă cu aproape 50 de ani, pe la sfârşitul anilor 60’, televiziunile din toată lumea treceau uşor dar sigur la emisia color, în clasicul aspect al imaginii de 4:3. Lumea filmului era dominată însă de culoare încă de la mijlocul anilor `30, iar aspectul imaginii era dominant 16:9 (ecran lat).

Deşi aveau în comun imaginea şi modul ei de prelucrare, cele două formate erau lucruri total diferite din punct de vedere al tehnicii şi echipamentelor folosite.

În televiziune, timp de câteva decenii bune, reportajele pentru ştiri sau producţiile de teren erau înregistrate pe camere cu bobină (rolă de film de 8 mm sau 16 mm). 

Sunetul nu avea priză directă (tras direct pe cameră) astfel încât fiecare echipă de ştiri era formată din operator (cameraman), sunetist, cel se ocupa de înregistrarea sunetului separat pe banda magnetică, ce apoi la editare se lipea şi sincroniza cu imaginea înregistrată de cameră, iar uneori sunetistul era ajutat şi de un asistent de sunet, numit şi microfonist. 

image

Din aceeaşi echipă mai făceau parte şi un asistent de cameră (care uneori putea fi folosit şi ca luminist) şi, bineînţeles, reporterul sau jurnalistul care realiza materialul respectiv. 

Modul de lucru era asemănător doar pe alocuri cu cel din cinematografie, unde camerele erau de 2-3 ori mai grele, iar rola de film era standard, de 35 mm.

Ceea ce trebuie să reţinem până în acest moment este că imaginea, ca şi mesaj visual, s-a dezvoltat în două linii mari: Film şi Televiziune.

”Un lucru important de menţionat este faptul că la mijlocul anilor `60, ca un pas premergător evoluţiei din această industrie, producătorii de echipamente de pe tot mapamondul s-au întâlnit pentru prima dată la Londra, pentru a stabili, sau mai bine spus pentru a ajunge la un numitor comun în ceea ce priveşte standardele pentru Film si Televiziune”, explică Jean Blăgoi – Business Developer Professional Video - CBS Pro.

În 1967, în incinta hotelului Royal Lancaster, 32 de producatori de echipamente, cu peste 500 de delegaţi şi conferenţiari, au realizat prima ediţie a ceea ce astăzi oamenii din domeniu ştiu că este IBC (International Broadcasting Convention).

Initial, întâlnirea a fost o data la patru ani, deoarece tehnologia evolua mai lent, apoi Convenţia s-a ţinut la fiecare 2 ani. După 1990, Convenţia se ţine in fiecare an.

Dupa mijlocul anilor `80, lucrurile erau clare în televiziune. Exista un producător de echipamente care a reuşit să aducă un produs viabil, solid şi mai ales ergonomic, venind cu o cameră care poate înregistra similar sunetul din trei surse, sunetul de pe microfonul camerei + alte două surse de sunet externe, in format analog, cu un aspect al imaginii de 4:3. 

”Pentru mult timp, televiziunea avea să fie dominată de sistemul Betacam S/P. Între timp, piaţa consumer a explodat datorită VHS-ului (Video Home System), format care mulţumea absolut orice consummator. Era DVD-ul sau Bluray-ul de astazi. Oricine dorea să vadă un film acasă cumpăra sau închiria o casetă şi o viziona. Timp de câteva decenii, oamenii chiar au savurat producţiile hollywood-iene, la ei acasă, cu mult înaintea pay-per-view sau a Netflix-ului”, spune Jean Blăgoi.

image

Cum se vedeau filmele din cinema pe casetele VHS? 

Întrucât oamenii aveau televizoarele acasa la fel ca standardul emisiei de televiziune, 4:3, filmele, care veneau în format lat, aveau două benzi negre, dispuse una sus şi una jos, orizontal. 

Acest aspect de 16:9 cu aceste benzi stau la baza unei revoluţii a formatelor în imagine. Producătorii de camere pentru televiziune au luat în calcul mai mulţi factori, printre care şi producţiile de documentare sau chiar scurt metraje de film şi au început să fabrice camere dedicate televiziunii care ştiau şi modul de 16:9.

Prima scanteie: formatul Digital 

Industria IT a fost cea care a împins, pe la mijlocul anilor `90, producătorii de camere să ia în consideraţie un format relativ revoluţionar şi nou. Să nu fie mai prejos, şi industria filmului a făcut primii paşi în era digitală.

Dacă primul format digital al imaginii a rezistat aproape zece ani (vorbim despre Digital Video, DV, care astăzi deja a intrat în istorie ca standard definition cu un aspect ratio atat 4:3 cât şi 16:9, la o rezoluţie de 720 x 575), la sfârşitul anului 2002 apare HD-ul în forma lui primară, HDV.

Ce înseamnă numerele: 720p, 1080p, 1440p, 2K, 4K şi 8K

Odată cu schimbarea tehnologiei, şi mai ales a formatului de emisie a televiziunilor, sau a mediilor de tv online, care ajung ca informaţie audio-vizuală şi conţinut la rezoluţii spectaculoase, este necesar să schimbăm şi televizoarele pe care le avem acasă.

Atunci când televizoarele de înaltă definiţie au devenit ceva normal, producătorii au inventat o scară de valori pentru a explica rezoluţiile ecranelor. Cele mai comune numere pe care le vezi sunt 720p, 1080p şi 2160p sau 4K.

Poate aţi observat că unele rezoluţii pentru ecrane sunt descrise prin valori precum 720p sau 1080i. Ce înseamnă asta? Pentru început, literele îţi spun cum este "desenată" imaginea pe monitor. Litera "P" înseamnă progresiv, iar litera "i" înseamnă întreţesut.

Un monitor cu imagine întreţesută este un urmaş al începuturilor televiziunii şi al monitoarelor CRT vechi. Orice monitor sau ecran TV are o serie de linii de pixeli aranjaţi orizontal pe el. 

Aceste linii erau relativ uşor de văzut atunci când te apropiai destul de mult de un monitor sau de un televizor vechi, dar în prezent, pixelii de pe ecran sunt atât de mici încât sunt foarte greu de văzut fără o lupă sau ceva similar. 

Electronica monitorului "desenează" ecranul linie cu linie, mult prea rapid pentru ca ochii noştri să observe acest lucru. Un ecran întreţesut afişează pe rând liniile de pixeli impare, apoi pe cele pare.

image

Pe măsură ce am renunţat la vechile monitoare CRT, terminologia s-a schimbat din rata de reîmprospătare a imaginii la numărul de cadre pe secundă, datorită modului diferit de lucru al monitoarelor LED. Rata de cadre pe secundă este viteza cu care monitorul afişează fiecare cadru diferit.

La o imagine progresivă, liniile sunt desenate pe ecran unele după altele, secvenţial. Dacă, de exemplu, vrei să traduci 1080p, această rezoluţie este folosită de ecrane caracterizate prin 1080 de linii de pixeli orizontale şi de o imagine afişată progresiv.

După cum am văzut, "p" şi "i" îţi spun dacă este vorba despre un ecran cu afişare progresivă sau întreţesută. Iar numerele sunt folosite uneori pentru a descrie şi monitoarele calculatoarelor deşi, în general, un monitor este capabil de rezoluţii mai mari decât cele disponibile pe televizoare. 

image

Numerele se referă întotdeauna la numărul de linii orizontale de pixeli ale ecranului. Iată ce inseamnă fiecare dintre aceste valori comune:

720p = 1280 x 720 - este o rezoluţie cunoscută în mod obisnuit ca HD sau "HD Ready"

 

1080p = 1920 x 1080 - este o rezoluţie cunoscută şi ca FHD sau "Full HD"

 

2K = 2048 x 1080 - se referă la ecrane care o o rezoluţie orizontală de aproximativ 2000 de pixeli. Deşi este apropiată de 1080p, este considerată a fi un standard diferit de rezoluţie.

 

1440p = 2560 x 1440 - rezoluţie cunoscută în mod obişnuit ca QHD ori Quad HD, disponibilă în general pe monitoarele de gaming şi pe smartphone-urile premium. 1440p este o rezoluţie de patru ori mai mare decât 720p HD sau "HD ready".

 

4K sau 2160p = 3840 x 2160 - rezoluţie cunoscută sub numele de 4K, UHD ori Ultra HD. Este o rezoluţie foarte mare şi este întâlnită pe televizoarele şi monitoarele premium. 2160p este numită 4K deoarece lăţimea sa este apropiată de 4000 de pixeli. Cu alte cuvinte, ea oferă de patru ori mai mulţi pixeli decât 1080p FHD ori "Full HD".

 

8K sau 4320p = 7680 x 4320 - este rezoluţia 8K şi îţi oferă o imagine cu de 16 ori numărul de pixeli de pe un ecran cu o rezoluţie 1080p FHD ori "Full HD". Pentru moment, poţi să găseşti 8K doar pe televizoare foarte scumpe

Viitorul nu constă în rezoluţie, pentru că oricum ochiul uman nu mai face diferenţa perceptuală între rezoluţia de FHD, QHD, 4K. Şi nu mai este un secret acest lucru.

Tehnologia care bate la uşă va fi interpretarea imaginii în format HDR de către televizoarele de acasă. HDR, sau High Dynamic Range, extinde atât intervalul ratei de contrast, cât şi gama de culori. Este deci un sistem care generează contrast şi paletă de culori mai bune.

Industria Filmului este într-o formă mai avansată pe această temă, cu ecrane de proiecţie digitale, dedicate, pe când industria TV face paşi mici dar siguri, pentru acest mod de abordare al imaginii.

Chiar dacă există pe alocuri producători care deja au încorporat această tehnologie în produsele lor, probabil că în viitorul nu foarte îndepărtat o să avem un numitor comun pe piaţă al acestei evoluţii.

Articol realizat în colaborare cu Jean Blăgoi – Business Developer Professional Video - CBS Pro.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite