Cristi Bîgiu i-a premiat pe elevii olimpici şi pe profesorii lor. Câţi bani a primit fiecare elev şi profesor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Bîgiu i-a premiat pe cei mai buni elevi buzoieni  FOTO: Adevărul.ro
Cristi Bîgiu i-a premiat pe cei mai buni elevi buzoieni  FOTO: Adevărul.ro

Pentru al patrulea an consecutiv, atât elevii cât şi profesorii care au obţinut rezultate bune la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale au fost premiaţi de preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Cristi Bîgiu. Evenimentul a avut loc la un restaurant din municipiul Buzău.

Vineri după amiază, s-a desfăşurat a patra ediţie a festivităţii de premiere a olimpicilor buzoieni, evenimentul devenind deja o tradiţie. Peste 90 de elevi şi mai mult de 80 de profesori au primit premii din partea lui Cristi Bîgiu, câte o diplomă şi suma de 350 de lei. “Le urez mult succes şi pe viitor elevilor şi profesorilor premiaţi şi îmi doresc ca ei să devină un exemplu de muncă, dedicaţie şi pasiune pentru noi toţi”, a spus Cristi Bîgiu.

Înainte de premiere, profesorii şi elevii au fost întâmpinaţi de un cvartet de muzică format din elevii Liceului de Artă “Margareta Sterian” Buzău.

Printre elevii premiaţi ieri s-au aflat şi doi copii instituţionalizaţi din Buzău, Maria Gheorghe şi Cristian Drăgulin, olimpici la religie. 

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite