Constantin Brâncoveanu, proprietarul de podgorii: transporta în Italia butoaie cu vin, după care le umplea cu bani
0
Domnitorul Constantin Brâncoveanu era cunoscut printre contemporani nu numai pentru credinţa nemărginită în Biserică, influenţa asupra artei şi arhitecturii, ci şi pentru spiritul său întreprinzător. Supranumit Prinţul Aurului, pentru că ştia să acumuleze averi, Brâncoveanu a fost un iscusit negustor de vinuri, marele domnitor având importante podgorii în zona Buzău - Prahova, dar şi în alte zone ale ţării.
Domnitor al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, având una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor române, Constantin Brâncoveanu a moştenit şi a sporit o avere considerabilă, care consta în proprietăţi imobile, bunuri mobile şi sume de bani depuse în străinătate.
În lucrarea ”Constantin Vodă Brîncoveanu: Viaţa. Domnia. Epoca”, istoricii Ştefan Ionescu şi Panait I. Panait (1969), spun că în anul 1708, Brâncoveanu avea în stăpânire 111 sate şi moşii: ”avea pe întreaga întindere a ţării terenuri agricole fertile, vii, heleşteie şi bălţi cu peşte, pe lângă sume de bani, parte din ei depusă în străinătate, obiecte preţioase („scule”, în jargonul timpului) şi bijuterii”.
Cei doi autori observă că Brâncoveanu a profitat de procesul socio-economic de dezagregare a proprietăţii de obşte, materializat în neputinţa ţăranilor de a-şi menţine micile ocini, în consecinţă, cumpărând astfel de suprafeţe de pământ, deseori aflate în vecinătatea proprietăţilor sale proprii.
Terenurile cultivate cu viţă de vie au avut o mare pondere printre proprietăţile pe care domnitorul le deţinea în toată partea de sud a României de astăzi. Istoricul buzoian Marius Constantinescu susţine că domnitorul Constantin Brâncoveanu a înţeles că cea mai profitabilă utilizare a pământurilor din dealurile Istriţa şi Dealul Mare este cultivarea lor cu viţă de vie.
Ca urmare, acesta a plantat întinse vii în toată zona Podgoriei Dealul Mare, la Verneşti, Urlaţi şi Scăieni, iar la Tohani a defrişat o dumbravă şi în locul ei a plantat vie creând celebra podgorie.
”Plantaţiile viticole au fost una din sursele proverbialei mari bogăţii a lui Constantin Brâncoveanu, supranumit de turci Altân Bei, adică Prinţul Aurului sau Prinţul de aur”, declară istoricul buzoian Marius Constantinescu.
Podgoria Dealul Mare, care se întinde pe dealurile de curbură din judeţele Prahova şi Buzău, este presărată cu numeroase ruine ale cramelor în care se producea şi se depozita vinul în butoaie mari.
”Marele domnitor avea importante podgorii cu vii în zona Zoreşti-Merei-Monteoru-Breaza. Brâncoveanu s-a dovedit extrem de grijuliu faţă de moşia Sărata. El a construit două pivniţe de piatră, odată cu mănăstirea Adormirea din Râmnicu Sărat, vizita destul de des viile de aici şi şi-a mărit, aşa cum am văzut, domeniul. În 1689, Brâncoveanu şi boierii săi se retrag la Buzău, iar doamnele la cetatea Bradu - Tisău”, scrie publicistul Gheorghe Petcu în cartea ” Judeţul Buzău. Legende şi istorie”.
La Nenciuleşti, în comuna Merei, printre viile de la poalele Istriţei se află ruinele uneia dintre pivniţele domnitorului Constantin Brâncoveanu. De la distanţă, fosta cramă construită la sfârşitul secolului XVII pare o ridicătură din cărămidă însă, când te apropii, constaţi că dedesubt se află camere largi, în care se depozita vinul. Este o construcţie subterană impresionantă, cu o singură alveolă, sprijinită pe o coloană centrală, în jurul căreia sunt amplasate patru bolţi în calotă semisferică.
Crama brâncovenească a avut deasupra o locuinţă, unde probabil stăteau viticultorii ori se caza domnitorul atunci când zăbovea peste noapte.
Sursa foto: peregrinprinlume
Fiind foarte aproape de oraşele Bucureşti, Ploieşti şi Buzău, podgoria de la curbura Carpaţilor a atras de-a lungul timpului numeroase personalităţi ale ţării, cu diferite funcţii în conducerea statului, dar şi multe familii bogate, care alegeau aceste meleaguri pentru odihnă, mai ales în perioada culesului viilor. Astfel, au apărut aici construcţii prevăzute cu crame şi pivniţe. În 1692, Constantin Brâncoveanu a construit, la Tohani, în Prahova, o biserică, o cramă şi un conac la care poposea în drumul său spre Focşani.
A înfiinţat culturi de viţă de vie şi la Urlaţi, tot în Prahova, după cum reiese dintr-un act al domnitorului, din 1697, care constituie prima atestare ca târg a Urlaţiului. Aici, în mijlocul domeniului pe care l-a cumpărat şi pe care a plantat podgorii întinse de vie, ce se întindeau pe aproximativ 22 de hectare, domnitorul şi-a construit o reşedinţă, în 1697. Casa domnească era înconjurată de plantaţii viticole care sunt cunoscute în prezent sub numele de Via Domnească.
Brâncoveanu obişnuia să poposească la Urlaţi pentru câteva zile, toamna, când se culegeau strugurii şi se prepara vinul, şi unde, spun cronicarii, se plimba adesea, călare pe calul său, Smardalac.
Sursa foto: hartacomorii.blogspot.com
Vindea vinul în Italia
Istoricul buzoian Marius Constantinescu a cercetat pe baza documentelor drumul vinului din vremea domnitorului. Toamna târziu, cam după 15 noiembrie, după cum spune istoricul buzoian, după al doilea pritoc, încărca vinul din cramele de pe Istriţa şi Dealul Mare în butii de câte 200 de vedre, adică aproximativ 2.000 de litri, cetluite, fixate cu chingi de metal, pe care trase de câte două perechi de boi.
”La producţia de vin din zona noastră domnitorul adăuga vinul din cramele pe care le avea la Potlogi, la Novaci, la Brâncoveni şi în alte sate ale lui din nordul Olteniei, şi forma, astfel, un convoi de 150 — 200 care cu butii, după cum era producţia anului, care pleca spre nordul ltaliei. Convoiul era condus de unul din oamenii lui de încredere şi era păzit de un detaşament de călăreţi înzăuaţi”, spune istoricul Marius Constantinescu.
Potrivit istoricului buzoian, licoarea era vândută pe mulţi bani la Florenţa, la Milano, la Veneţia şi în alte provincii din nordul Italiei. Primăvara, înainte de Buna Vestire, convoiul se întorcea în ţară, una din butiile din convoi fiind plină cu bani de aur, încasaţi pe vinul vândut.
Se încarcă comentariile...
