VIDEO Obiective puţin cunoscute românilor: oraşul Râmnicu Sărat ascunde un important complex medieval, ctitorit de Constantin Brâncoveanu

Oraşul Râmnicu Sărat s-a dezvoltat în jurul Complexului Brâncovenesc, un important ansamblu de clădiri edificat de domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu unchiul său, Mihail Cantacuzino Spătarul, între 1690 şi 1697. Azi, complexul este format din Casa Domnească, Stăreţia mănăstirii, corpuri de chilii şi o biserică pictată în foiţă de aur de celebrul zugrav Pârvu Mutu.

Biserica din mijloc a fost ridicată în centrul târgului de pe râul Râmnic, aflat la marginea de nord-est a Ţării Româneşti, pe locul unei biserici din lemn din secolul al XVI-lea, purtând hramul "Adormirea Maicii Domnului".

Zidul de cetate medievală, păstrat parţial la sfârşitul secolului al XX-lea, este prevăzut pe laturile de sud şi de est, precum şi la mijloc, cu turnuri patrulatere la exterior şi cu turnuri hexagonale la colţuri. Pe pisania de la intrarea în biserică sunt trecuţi ctitorii mănăstirii, Constantin Brâncoveanu şi unchiul său Mihail Cantacuzino. 

Cercetările arheologice au evidenţiat faptul că mănăstirea exista din secolele anterioare, în timpul lui Constantin Brâncoveanu fiind demolate latura vestică a mănăstirii, precum şi chiliile-anexă, în locul cărora s-a construit Casa Domnească.

Mănăstirea Râmnic, aşa cum este cunoscută în analele vremii, avea în Evul Mediu un rol strategic, fiind un adăpost la vreme de restrişte al localnicilor în calea năvălitorilor.

O bătălie importantă a avut loc în 1789, tot la Râmnicu Sărat. Placa de marmură aflată în incinta Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", închinată prinţului Arkady Suvorov, conte de Râmnic, nepotul celebrului general Alexandru Suvorov, devenit "contele Râmniski" în urma unui eveniment tragic, anume moartea sa în apele învolburate ale Râmnicului, stă mărturie acestei confruntări. 

Bătălia din septembrie 1789 de "pe apa Râmnicului, la patru mile de Milcov" dintre trupele otomane şi cele austro-ruse s-a încheiat cu victoria aliaţilor. Prinţul de Saxa-Coburg şi generalul Suvorov au înfrânt armata turcă, care a lăsat pe câmpul râmnicean de luptă peste 10.000 de oameni, precum şi 68 de tunuri şi o sută de steaguri.

Osemintele tânărului conte de Râmnicu Sărat, îngropate în incinta Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", au fost repatriate la sfârşitul secolului al XlX-lea, fiind depuse într-o biserică din Moscova.

Complexul a intrat în atenţia domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, atunci când domnitorul a început să consolideze graniţa nord-estică a Ţării Româneşti prin construcţia de monumente de arhitectură. 

La sfârşitul secolului al XVII-lea, în plină epocă creatoare, domnul Ţării Româneşti, aflând "loc iscusit", cum scrie în hrisovul său din 1700, împreună cu vel-spătarul Mihail Cantacuzino, unchiul său, au ridicat şi înzestrat o ctitorie la Râmnicu Sărat, a cărei construcţie a fost începută în 1697. Radu vel-logofăt Greceanu în a sa "Viaţă a lui Constantin Vodă Brâncoveanu" făcea o radiografie exactă a rolului şi rostului ctitoriei de la Râmnicu Sărat.

"Într-acest an al optulea din domnia Măriei Sale s-au săvârşit şi mănăstirea pe care au făcut Măria sa la târgul Râmnicului, unde se proslăveşte Adormirea Născătoarei de Dumnezeu stăpânii noastre, care iar den pajişte şi den temelie o au zidit împreună cu unchiul Măriei Sale, Mihaiu Cantacuzino vel-spătar, însă mănăstire mare şi cuvioasă cu chilii de piatră şi cetate împrejur, pentru ca fiind şi un loc ca acela de este în calea oştirilor şi mai mult a tătarilor. Drept aceea Măria sa au pus nevoinţă împreună cu unchiul Măriei Sale, ce s-au zis mai sus, de au făcut cu tărie, ce multora scăpare şi apărare să fie, cu mili întărind-o şi cu toate cum se cade împodobind-o, la sfânta şi Dumnezeiasca mănăstire de la muntele Sinai o au închinat-o vecinica pomenire".

De-a lungul timpului, clădirile din componenţa Complexului, la care s-a adăugat Fosta Stăreţie (sec. XIX), au suferit modificări şi au avut diferite destinaţii. Iniţial, mânăstire de călugari, după secularizare a funcţionat aici, în Fosta Stăreţie, primăria oraşului (1864 – cca. 1950), a fost sediul diferitelor instituţii publice (1950-1978), iar din 1978 au funcţionat aici Biblioteca (până în 1990) şi Muzeul.

În curte a fost o vreme cazarma pompierilor, iar în Casa Domnească a fost deschisă o scoală gimnazială (sfârşitul sec. XIX), pentru ca în perioada comunistă să fie folosită ca sediul judecătoriei.

În a doua jumătate a secolului XX, au fost iniţiate în zonă o serie de săpături arheologice, care au scos la iveală, pe lângă structuri zidite (fundaţii, tunel boltit), morminte şi artefacte, îndeosebi ceramică, obiecte de vestimentaţie şi articole de uz casnic.

Complexul Brâncovenesc Râmnicu Sărat a fost restaurat cu peste 1,2 milioane de euro din fonduri europene obţinute prin programul Regio. Autorităţile consideră că, fără finanţarea europeană, românii nu ar fi putut redescoperi acest crâmpei de istorie.

Proiectul, un parteneriat între municipalitate şi Parohia Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", a presupus restaurarea culturală şi arhitecturală a întregului ansamblu. În clădirile proaspăt renovate va funcţiona Muzeul de Istorie din Râmnicu Sărat. 

Complexul Brâncovenesc din Ramnicu Sărat îşi câştigă din nou locul pe harta punctelor de interes istoric, cultural şi religios a României, şi reprezintă, cum spunea Nicolae Iorga, "opere de artă ce nu se pot lăuda îndeajuns".