Cele mai frecvente greşeli de limba română care apar pe Facebook: de ce „maicămea“ are de fapt cratimă şi care sunt marile probleme ale celor doi „i“

Cele mai frecvente greşeli de limba română care apar pe Facebook: de ce „maicămea“ are de fapt cratimă şi care sunt marile probleme ale celor doi „i“

Derapajele lingvistice de pe Facebook pot dauna micilor utilizatori

Facebookul este o vastă platformă de comunicare, la care au acces deopotrivă adulţi şi copii, oameni cu educaţie şi persoane certate cu cartea. Cunoscuta reţea de socializare abundă derapaje lingvistice, care pot genera daune în educaţia micilor utilizatori. Pentru a diminua din riscuri, un profesor buzoian a lansat un ghid de exprimare corectă, în paginile căruia evidenţiază cele mai frecvente greşeli.

„Poliţia vorbirii” se intitulează volumul care sancţionează derapajele lingvistice, lansat de profesorul buzoian de limba română Cosmin Şontică. 
 
Ghidul cu 140 de pagini care ”promovează o gramatică practică” prezintă exemple clare de greşeli, oferite cititorului într-un mod atractiv, un dicţionar de sinonime neologice, un set de reguli gramaticale de bază şi un test de verificare a cunoştinţelor de limba română.
 
Cosmin Şontică spune că ”Poliţia vorbirii” sancţionează acele derapaje de la vorbirea corectă care tind din păcate să devină o normalitate în limbajul curent al tinerilor. 
 
A fost suficient să deschid Facebook-ul, să derulez postările, să-mi iau un pix şi-o foaie şi să mă apuc de notat. Nici nu vă închipuiţi câte greşeli se strecoară în postările noastre de zi cu zi, iar pentru ochiul avizat, ele sunt adevărate probe de necunoaştere a limbii materne”, explică autorul cărţii. 
 
Pe Facebook apar frecvent abateri privind folosirea cratimei 
 
Exprimări de tipul ”la mulţi ani fratimiu, să fii sănătos” sau ”nu ştiam că Baltă e atât de prost, o ador pe Adriana dar fracsu să nu ştie judeţele”, ori ”a facut maicămea salata de beuf” ne fac să ne întrebăm dacă se mai ţine cont sau nu de regulile gramaticale pe reţelele de socializare, scrie autorul cărţii ”Poliţia vorbirii”. 
 
Dacă toţi profesorii ar fi povestit lecţia în felu' în care povesteşte mama sau mătuşimea as fi ştiut toate lecţiile pe de rost”, este un alt exemplu de scriere greşită, oferit de autorul lucrării.
 
Iată şi reacţia profesorului de limba română, Cosmin Şontică: ”Ţinem să facem precizarea că toate substantivele care denumesc grade de rudenie se leagă prin cratimă de adjectivele pronominale posesive postpuse”. Formele corecte sunt: taică-meu, maică-ta, soră-sa, mătuşă-mea, etc.
 
Cratime multe şi fără rost
 
Din dorinţa de a scrie corect, unii vorbitori folosesc cratima chiar şi atunci când prezenţa ei nu este necesară. 
 
Iar exemple sunt foarte multe, spune Cosmin Şontică: ”Da-ţi share să ştie tot poporul” sau ”Pune-ţi mâna mâna şi cântaţi pe bune soro”. 
 
Pentru a nu folosi cratima inutil, în cazul cuvintelor care se termină în ”-ţi” respectăm următoarea regulă: Dacă înaintea cuvântului pot să folosesc ”voi”, atunci scriu împreunat: (Voi) Daţi share!; (Voi) puneţi mâna! (”Poliţia vorbirii”, autor Cosmin Şontică)
 
Ce m-ai surpriză, Jojo!
 
Comunicarea pe reţelele de socializare pare să nu aibă limite... nici reguli, scrie Şontică în îndreptarul său de vorbire: ”O domnişoară parcă ţine cu tot dinadinsul să se facă de râs şi scrie adverbul fără funcţie sintactică mai cu cratimă. Exemplu: Ce m-ai surpriză, Jojo!”. 
 
Pentru a nu greşi atunci când folosim cele două forme, ne gândim la următoarele aspecte:
 
* ”Mai” se scrie împreunat doar atunci când ne referim la a cincea lună a anului, când desemnează unealta de bătut (asemănătoare unui ciocan) sau când este adverb fără funcţie sintactică: luna mai, Am tasat pământul cu un mai sau Mircea este cel mai înalt din clasă.
 
* În celelalte situaţii, scriem ”m-ai”, unde ”m-” este forma neaccentuată a pronumelui de persoana I (pe mine, mă, m-), iar ”ai” este verbul auxiliar din structura de perfect compus: ”M-ai întrebat dacă vreau să vin?
 
Eu ”aş”, nu ”aşi”. Că aşii-s doar la cărţi
 
Bună, aşi vrea să mă interesez cât costă un abonament la voi?”, întreabă un client pe pagina de Facebook a unui operator de telefonie mobilă. Este o greşeală frecventă. 
 
”Pentru că sună aproape la fel, , aşi şi a-şi au devenit adevărate sperietori pentru tineri, care nu mai găsesc niciun motiv pentru a le diferenţia. Logica e simplă”, scrie autorul ghidului:
 
* se scrie întotdeauna într-un cuvânt şi formează modul condiţional-optativ: face.
 
* Aşi se scrie aşi doar atunci când desemnează pluralul substantivului as (as-aşi).
 
* A-şi se scrie astfel când îl putem adăuga un lui însuşi: a-şi face curaj (cui? lui însuşi): a-şi scrie tema (cui? lui însuşi/ei înseşi)
 
Acelaşi tip de greşeală se produce şi în cazul formelor ”aţi” şi ”ai”: ”Vă mulţumim că a-ţi fost alături de noi”.
 
”Noştri şi voştri” n-au doi ”i”! Niciodată!
 
Aş vrea să luăm ţara înapoi! Pentru copiii noştrii”, este exemplul de greşeală oferit de autorul volumului ”Poliţia vorbirii”.
 
 Iată explicaţia profesorului de limba română: În structuri de tipul ”prietenii noştri”, suntem tentaţi să scriem doi ”i”, din nevoia de a adăuga un articol hotărât şi adjectivului posesiv. Doar că ”noştri” stă deja pe lângă un substantiv articulat hotărât (prietenii), aşa că de i-am mai pune încă unul?
 
Indiferent că sunt pronume posesive sau adjective pronominale posesive, cuvintele ”noştri” şi ”voştri” se scriu întotdeauna cu un singur ”i”.
 
Folosirea inutil a prepoziţiei ”de”, altă greşeală frecventă pe reţelele de socializare
 
A devenit aproape o regulă folosirea prepoziţiei de în exprimări de tipul ”îmi place de el”, consideră profesorul Cosmin Şontică. Acest mod de exprimare este fundamental greşit, deoarece verbul ”a plăcea” nu cere niciodată un complement indirect, ci un subiect.
 
Aşadar, în loc să spunem greşit ”Îmi place de tine” putem spune foarte simplu ”Îmi placi”. De altfel, în exprimarea ”Îmi place de tine”, se poate observa că subiectul lipseşte, ceea ce înseamnă că verbul ”a plăcea” ar fi impersonal. Nimic mai fals: ”a plăcea” este un verb personal.
 
Alteori, situaţia „escaladează” într-atât de mult, încât unii vorbitori ajung să spună: ”Îmi place despre tine”, ceea ce este eronat. 
 
Ce-i cu astea sau Ce-s cu astea?
 
Nu de puţine ori, suntem puşi în situaţia de a întreba un interlocutor ce caută nişte lucruri într-un anumit loc şi atunci suntem tentaţi să spunem: ”Ce-s cu astea?
 
Ce-s cu vrăjelile astea?”, este formularea unui internaut, depistată de autorul ghidului de vorbire. Greşeala intervine în momentul în care ne lăsăm ”atraşi” de substantivul sau pronumele la plural (vrăjelile) şi considerăm că trebuie să îl acordăm cu verbul. În mod normal, vorbitorul ar fi trebuit să scrie: ”Ce-i cu vrăjelile astea”. 
 
Folosind acelaşi algoritm, vom întreba ”Ce-i cu voi?, adică Ce este cu voi?
 
Când are nevoie ”care” de prepoziţie şi când nu?
 
Atunci când substantivul îndeplineşte el însuşi acţiunea, prepoziţia pe nu trebuie aşezată în faţa lui care: ”Întâmplarea care m-a impresionat”.
 
Când substantivul nu îndeplineşte el însuşi acţiunea, se impune plasarea prepoziţiei pe în faţa lui care: ”Condiţiile pe care le pune sunt greu de respectat”. (”Poliţia vorbirii”, autor Cosmin Şontică)
 
citeste totul despre: